Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după vizita la Drumul expres (Dex6) Brăila-Galaţi, că firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie, deşi proiectul este finalizat la peste 90%.
”Ca să fiu cât se poate de clar, în acest moment ne solicită, nu nouă, CNAIR-ului ca să fiu mai exact, 230 de milioane de lei, ca să dea drumul la circulaţie, deşi proiectul este finalizat şi pe malul brăilean şi pe malul tulcean (…) undeva la 90%, deci se poate da drumul la circulaţie. Nu, solicită încă 230 de milioane, altfel vor respecta termenul pe care îl au, octombrie 2024. Asta înseamnă rea voinţă. Nu o să fim de acord, nici la minister, nici la CNAIR, cu acest tip de şantaj, iar măsurile pe care noi le vom lua, nu doar pe această lucrare, o să le vedeţi în săptămânile şi lunile viitoare(…)
Ca să vă faceţi o imagine, dincolo de multe alte lucrări pe care consideră dânşii să le plătim noi, mai solicită în suma asta vreo 30 şi ceva de milioane, ce i-am pus noi să refacă pe asfaltul care anul trecut nu a fost de cea mai bună… Tocmai de aceea noi nu am fost de acord cu recepţia, nici acum nu suntem de acord să cedăm la acest şantaj pe care au încercat să îl facă având în vedere perioada asta electorală”, a precizat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Deschiderea acestor tronsoane de drum ar fi dus la o circulație mai bună şi în municipiul Brăila dar şi în descărcarea spre Tulcea. Pasajul peste calea ferată de la Brăila, deși este finalizat, nu este deschis circulației.
Printre sumele cerute de WEBUILD se numără și cele de refacere a carosabilului de pe pod, lucrări care se pare că nu au fost conforme și care oricum erau suportate de constructor prin garanția proiectului.
”Eu nu am cum, nici eu nici colegii mei, să cedăm la un asemenea şantaj nejustificat. Sunt oameni care, dacă au câştigat un proiect, trebuie să îl ducă până la capăt, să facă lucrările de bună calitate, astfel încât să putem să recepţionăm. O să vedeţi săptămânile şi lunile viitoare, apropo de această companie, probabil că această declaraţie a mea de astăzi va fi folosită, dar îmi asum. Repet, este un şantaj pe care dânşii au încercat să îl facă tocmai fiind în această perioadă în care credeau că statul român va ceda la aceste presiuni cu care au fost obişnuiţi”, a menţionat Grindeanu.
Conform termenului câștigat în instanță, WEBUILD ar trebui să deschidă traficul peste calea ferată din Brăila în octombrie 2024.