Proiectul numărul 7 de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean, cu privire la aprobarea ”Studiului de oportunitate întocmit în vederea concesionării prin licitație a imobilului situat în municipiul Brăila, Calea Călărașilor nr 52(Hotel Tineret)”, a suferit două amendamente în urma discuțiilor dintre consilieri.
Președintele PNL, Alexandru Dănăilă a sugerat ca hotelul, care dispune de toate condițiile necesare, să treacă la catergoria de 3 stele, iar concesiunea să fie făcută pe o perioadă de 49 de ani.
”Un hotel de 2 stele nu își va atinge obiectivele pe care noi le vizăm(…)Dacă sunt 3 stele înseamnă că trebuie să ofere micul dejun, deci un restaurant care poate deveni salon de evenimente, sau altceva. Înseamnă că toate camerele trebuie să aibă niște dotări astfel încât, în centrul orașului, să poată veni oamenii care chiar au nevoie, au treabă, sau alte activități în Brăila, sau chiar și cei care vin pentru activități turistice.
Este foarte important acest minim de 3 stele. Toate societățile, toate instituțiile când primesc delegații le cazează la categoria de 3 stele. Asta ar asigura funcționarea permanentă a hotelului respectiv, ar însemna amenajarea și dotarea hotelului la un standard decent și ar asigura integrarea acestui imobil în structura orașului”, a declarat consilierul Alexandru Dănăilă, la formularea primului amendament.
În forma inițială, durata concesionării era de 25 de ani, cu posibilitatea prelungirii, cu acordul părților. Consilierii au intervenit și au modificat prin amendament durata concesiunii la 49 de ani.
”Dacă noi cerem unui investitor să vină să facă o investiție de 3 stele aici, înseamnă că trebuie să investească de trei, sau patru, ori valoarea clădirii, estimată de noi, în acest raport. Deci va trebui să facă o investiție de 1 milion – 1,5 milioane de euro. Atunci, perioada de 25 de ani poate fi neatractivă.
Din momentul în care se va da în funcțiune va conta foarte puțin pentru Consiliul Județean perioada de concesionare. După 25 de ani nu o să ia Consiliul Județean hotelul înapoi, să-l administreze. Amendamentul este ca durata concesiunii să fie de 49 de ani, astfel încât să fie rentabil și să atragem investitori serioși”, a propus liderul PNL, Alexandru Dănăilă.
Proiectul a fost votat cu ambele amendamente ale liberalului.
Nivelul minim al redevenței lunare, de la care se pornește licitația este în valoare de 1.900 euro/lună. Hotelul este clasificat la momentul actual la 2 stele, având o capacitate de cazare de 36 de camere, cu grup sanitar propriu, respectiv 72 de locuri. Hotelul dispunde de restaurant cu bucătărie proprie.