Discuția a pornit de la proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al societății APT SA, pe anul 2021. Chiar dacă liberalii au votat ”împotrivă” la acest proiect, el a trecut cu 20 de voturi ”pentru”.
”Mie piețele din Brăila nu îmi plac. Mai mult de atât, aproape că sunt niște focare de mizerie”, spune consilierul liberal Cătălin Canciu, după care intră în discutarea unor sume din bugetul de funcționare, pe care le încurcă.
”Salariul celor două doamne director, Drăguț Meluța și Constantin Silvia, care obțin 230 de mii de lei. Facem o împărțire simplă și ajungem la 12 mii de lei lunar. Ceea ce mi se pare un salariu foarte foarte mare(…)”, a declarat Canciu, care spune că anul trecut APT nu a investit în crearea de condiții moderne pentru comercianți, în schimb administrația plătește leasingul unui automobil.
”Consilierii PNL, care primesc indemnizația degeaba, vor vota împotriva acestui buget”, a declarat Canciu, ironic, în final.
Primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir, i-a atras atenția șefului Inspectoratului Școlar Județean, Cătălin Canciu, că ar trebui să facă niște meditații la matematică, și mai mult s-a oferit să-i plătească primele ore.
”Domnule profesor stați cam prost cu matematica. Facem un calcul matematic. Ați spus cu gura dumneavoastră că cele două doamne au 230.000 lei brut pe an. Asta înseamnă 115 mii lei pe an, pentru fiecare doamnă director. Apoi tot dumneavoastră ați spus că acest salariu înseamnă 12 mii de lei pe lună. Domnule profesor de Geografie, Canciu Cătălin, dacă îmmpărțiți 115 mii lei la 12 luni vă dă 9.500 de lei. Clasele primare 1-4. În rest nu comentez celelalte declarații politice ale dumneavoastră, dar vă rog eu frumos, luați legătura cu un profesor de matematică să vă mai mediteze puțin”, a atras atenția primarul Marian Dragomir.
În final, bugetul Administrației Piețelor și Târgurilor a trecut cu 20 de voturi ”pentru”, PSD având majoritatea în Consiliul Local Municipal.