O arhitectură unicat! Primăria Vădeni s-a mutat în casă nouă și a găzduit oaspeți de seamă!

După 21 de ani, de când conduce comuna Vădeni, primarul Coman Stanca a investit într-un cadou deosebit, care în final servește tuturor locuitorilor – Primăria s-a mutat în casă nouă!

Un sediu modern, unicat – așa cum spun chiar proiectanții – cu spații deschise care să găzduiască toate serviciile din Primărie și să le ofere posibilitatea locuitorilor comunei Vădeni de a beneficia de servicii de înaltă calitate.

Suprafața totală este de 840 mp iar investiția se ridică la suma de 3,3 milioane de lei și a fost suportată din bugetul propriu al Primăriei Vădeni.

”Este o clădire construită cu şi din respect pentru locuitorii acestei comune, care sunt oameni gospodari, cu iniţiativă, cu suflet mare, oameni care merită o primărie pe măsura calităţilor cu care sunt înzestraţi.

Primăria reprezintă cartea de vizită a unei localităţi, iar astăzi Vădeniul are o carte de vizită de nivel european, este o comună europeană în adevăratul sens al cuvântului. Oriunde mergeţi în lume, să vă mândriţi că sunteţi locuitori ai comunei Vădeni, mândria aceasta trebuie să existe în inima fiecăruia dintre dvs., pentru că ea are în spate munca şi implicarea fiecărui locuitor al acestei comune.

Comuna Vădeni este în plină dezvoltare, ne aşteaptă un proiect foarte mare, o extindere la Şcoala Baldovineşti pe parte de grupuri sanitare, pe care o vom realiza cu ajutorul preşedintelui Consiliului Judeţean Brăila, Francisk Iulian Chiriac, căruia ţin să îi mulţumesc pe această cale pentru tot sprijinul pe care ni l-a acordat”, a declarat primarul comunei Vădeni, Coman Stanca.

Evenimentul a început cu o slujbă religioasă susținută de preoții din comună, iar apoi, în prezența președintelui Consiliului Județean, a parlamentarilor și consilierilor PSD, primarul și viceprimarul au inaugurat noul sediu.

”Am răspuns invitației doamnei primar al comunei Vădeni Coman Stanca și am fost prezent la un eveniment important pentru administrația publică, având în vedere faptul că, de astăzi, autoritățile locale din comună Vădeni funcționează în casă nouă.

Această reușită a fost posibilă printr-un efort investițional considerabil, însă rezultatul este unul pe măsură. Vorbim despre un edificiu modern, care răspunde cu adevărat celor mai exigențe standarde. Prin această investiție, se asigură spațiile necesare pentru desfășurarea optimă a activității administrative, atât în ceea ce privește aparatul propriu al primăriei, cât și ședințele de consiliu local al comunei Vădeni.

Funcționarii nu trebuie să uite însă că adevărații beneficiari ai investiției inaugurate astăzi sunt cetățenii, în slujba cărora se află, în definitiv, și cărora le sunt datori cu asigurarea celor mai bune servicii.

Doresc să salut această inițiativă și să le adresez felicitări autorităților locale și tuturor celor care s-au implicat în derularea proiectului și care au contribuit la succesul demersului”, a declarat deputatul PSD Nicu Niță.

Începând de astăzi, 5 noiembrie 2021, locuitorii comunei Vădeni beneficiază de toate serviciile Primăriei în noul sediu.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry