Pacienții cronici din Brăila, la mâna DSP-ului! Spitalul 3 nu poate primi pacienți până când Ciochină nu își dă acordul pe Corpul E!

Corpul E al Spitalului Județean este pregătit pentru a deveni spital suport pentru pacienții cu noul coronavirus. Deși investițiile nu au fost deloc ușoare, Consiliul Județean s-a mobilizat în timp record pentru a reda pacienților cronici Corpul B, adică Spitalul 3. Singurul lucru care întârzie procedurile este acordul DSP-ului.

Președintele CJ spune că l-a contactat personal pe directorul DSP, Gabriel Ciochină, însă acesta i-a transmis că este foarte ocupat și că muncește foarte mult, uneori și până la ora 23.00.

”Luni s-a terminat de mobilat tot Corpul E, cu sală de operații, cu paturi și tot ce trebuie, pentru viitorii pacienți. În momentul de față, marți(25.05) a fost trimisă documentația la Direcția de Sănătate Publică și zace acolo!

Direcția de Sănătate Publică să-și asume aceste lucruri! Astăzi dimineață am vorbit cu domnul director Ciochină și mi-a spus că este foarte ocupat, el muncește până la 11 noaptea. Eu înțeleg că muncește mult, dar este o situație de urgență și l-am rugat frumos să se uite pe acea documentație, să avem hârtia necesară pentru transformarea Corpului E în corp COVID, astfel încât să putem să funcționăm LEGAL”, spune președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac.

Spitalul 3 – modernizare de 16 milioane de euro

În cadrul ședinței Consiliului Județean, președintele Iulian Chiriac a prezentat lucrările care s-au făcut la Corpul B al Spitalului Județean, dar și proiectul pentru care speră să obțină fonduri europene.

Clădirea, în care funcționează Spitalul 3, a fost inclusă pe lista clădirilor de patrimoniu, motiv pentru care, avizele se vor obține mai greu de la Direcția de Cultură.

”Consiliul Județean are în momentul de față elaborarea studiului de fezabilitate pentru reabilitarea Corpului B. Suntem la luarea avizelor. Avem și o sumă aproximativă. Acel corp va costa Consiliul Județean, și vom găsi sursa de finanțare, 16 milioane de euro. Am reabilitat tot ce înseamnă parcare. Am introdus CT, RMN, doar pentru pacienții cronici, ca să nu-i mai plimbăm cu salvarea de la Corpul A la Corpul B(…)

Este un plan început în urmă cu patru ani și sper să reușim să-l depunem, proiect pe fonduri europene pentru reabilitare totală. Acolo va fi o singură problemă, și vă spun foarte sincer, cu Direcția de Cultură, fiind clădire de patrimoniu”, a declarat președintele Consiliului Județean Brăila, Iulian Chiriac.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry