Prefectul spune că s-a produs o ”eroare materială”! Dragomir: ”Dacă nu se anulează hotărârea o vom ataca în contencios-administrativ”

Nicușor Ciocan a răspuns pentru neglijența, cu care conduce Instituția Prefectului în județul Brăila, în fața presei naționale, pentru că gafa, de această dată, a fost una pe măsură. În direct la RomâniaTV, prefectul a recunoscut că hotărârea care îi ținea în continuare pe brăileni în case, după ora 22.00, a fost redactată cu copy/paste – ”o eroare materială”.

Ciocan spune că hotărârea va fi revocată, sau anulată, chiar în această seară, astfel încât brăilenii să poată circula la orice oră, așa cum a anunțat chiar președintele țării, în urmă cu o zi.

Tot în direct a fost invitat să intervină și primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir, care a declarat că va urmări anularea aceste hotărâri și o va ataca în contencios-administrativ, dacă va produce efecte.

Eu voi ieși, pe stradă, în această seară, după orele 22.00. Eu respect legea nu măsurile abuzive impuse de C.J.S.U. Brăila. Primăria Brăila va contesta luni în contencios administrativ această hotărâre. Cel mai trist este că aceste măsuri lovesc tot în brăilenii, în teatre, în restaurante și în mediul de afaceri local”,

a declarat primarul Marian Dragomir.

Sursele noastre spun că prefectul ar fi fost informat de această ”eroare materială”, imediat după ce hotărârea a fost publicată pe site-ul Prefecturii, însă Ciocan ar fi declarat neoficial că așteaptă până luni să o modifice. Între timp, presa locală a semnalat neregulile din actul oficial iar prefectul a cerut ca cele două hotărâri HCJSU 188 și HCJSU 189 să fie retrase de pe site-ul instituției.

Cine face parte din CJSU? Comitetul Județean pentru Situații de Urgență este compus din 40 de membri și 113 consultanți!

În primul rând, din CJSU fac parte șefii celor două mari instituții care dau amenzi în baza hotărârilor semnate de prefect: șeful Poliției și șeful Jandarmeriei – interimari amândoi, pentru că, în opinia Guvernului, Brăila nu merită mai mult!

Șeful Poliției – instituție care l-a sancționat pe prefect doar cu avertisment pentru că nu purta mască în spațiul public închis – nu s-a întrebat în baza cărei legi îi va amenda pe brăileni în această seară?

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență este compus din 40 de membri și 113 consultanți. Niciunul dintre aceștia nu a citit hotărârea emisă de CJSU și semnată de prefect.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry