Consilierii locali au votat astăzi pentru respingerea solicitării de modificare a tarifului activității de sortare a deșeurilor. Tot astăzi, consilierii au acordat un mandat special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”ECO DUNĂREA” pentru derularea procedurilor de licitație deschisă prin negociere directă.
Amintim faptul că administrația locală a acționat în instanță societatea RER, care amenința că nu va mai ridica deșeurile începând cu data de 10 iunie, a doua zi după alegerile locale și europarlamentare.
”Actualul operator a solicitat majorarea tarifelor, lucru cu care nicio primărie, indiferent de culoarea politică, nu a fost de acord. Nici noi, în Consiliul Local, nu am fost de acord cu acest lucru(…) Există o legislație, există prevederi foarte clare. Actualul operator a primit de mai multe ori creșterile care se încadrau în prevederile legale, dar noi nu putem să aprobăm în Consiliul Local și nu vom fi inițiatorii unor solicitări care nu se încadrează în prevederile legale(…)
Noi ne-am dorit ca acest operator să lucreze, pentru că a câștigat o licitație publică, după o procedură legală. Din păcate aceasta este soluția pe care a ales-o”, a declarat primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir.
Singura soluție pentru a nu lăsa Brăila în gunoaie este declanșarea stării de alertă. Astfel, primăriile pot întrerupe contractul cu operatorul unic și pot apela la alte societăți pentru a ridica deșeurile.
Din momentul în care Primăria va avea propria societate de salubrizare se vor modifica și tarifele, astfel încât operatorii economici să nu mai fie obligați să plătească și deșeurile pe care nu le produc.