În prima zi de campanie electorală, a alegerilor parlamentare, candidații PSD alături de primar, președintele Consiliului Județean și europarlamentarul Mihai Tudose, au vizitat șantierul podului peste Dunăre.
Primarul Marian Dragomir a atras atenția, în cadrul declarațiilor de presă, asupra piedicilor pe care Guvernul PNL le pune în dezvoltarea municipiului și județului Brăila.
”Avem următoarea situație, suntem la cel mai important obiectiv de investiții din județul Brăila și din sud-estul României, obiectiv de investiții realizat de PSD, și blocat parțial de guvernarea PNL. La fel se întâmplă și în municipiul Brăila, proiectele de finanțare a obiectelor de investiții au funcționat în guvernarea PSD. Nu trebuie să uităm niciodată că la ultima rectificare bugetară Guvernul PNL a dat 0 lei municipiului Brăila. Pe 6 decembrie o să fie momentul în care o să ieșim din case, pentru că vor să ne închidă și acolo și o să-i închidem pe cei de la PNL în lada de gunoi a istoriei”, a declarat primarul Marian Dragomir.