Primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir, a transmis un mesaj clar în ultima ședință de Consiliu Local Municipal, cu privire la gratuitatea transportului în comun pentru elevii și studenții din municipiul Brăila.
Primarul a dat asigurări că transportul va fi gratuit pe tot parcursul anului calendaristic, chiar și în cazul în care Guvernul decide să nu mai aloce fonduri pentru aceste facilități.
”Există în dezbatere publică, în momentul de față, pe site-ul Ministerului Educației un act normativ privind faptul că transportul elevilor va fi decontat 100% din bugetul local, în viitor, fără a se mai redirecționa bani din bugetul național.
Vreau să vă asigur pe toți din Consiliul Local că, dacă acest act normativ va intra în vigoare, Primăria municipiului Brăila va subvenționa în totalitate, gratuit 100%, abonamentele elevilor și studenților din municipiul Brăila, la fel ca și până acum, pe perioada întregului an calendaristic.
Există posibilitatea ca acest act să intre în vigoare, la un moment dat, și am vrut să asigurăm pe toată lumea că nu vor fi afectați elevii din municipiul Brăila”, a declarat primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir.
Elevii care studiază în altă localitate decât cea de domiciliu și nu pot beneficia de transport public de persoane prin curse regulate nu vor beneficia de transport gratuit, ci vor primi în continuare o sumă forfetară.