Reprezentanții Comisiei Europene, în vizită, alături de primarul Dragomir, la proiectele implementate pe fonduri europene!

Sosiți la Brăila pentru lansarea Programului Regional Sud-Est 2021-2027, reprezentanții Comisiei Europene au vizitat o serie de obiective realizate cu fonduri europene.

” Reprezentanții Comisiei Europene au apreciat lucrările cu fonduri europene din Brăila în timpul unei vizite de lucru desfășurate pe șantiere. Atragerea fondurilor europene rămâne o prioritate pentru Primăria Brăila”,

a declarat primarul Marian Dragomir.

La vizita obiectivelor au participat: Krzysztof KASPRZYK, Șef Adjunct al Unității pentru România, Direcția Generală Politică Regională & Urbană a Comisiei Europene, Mariana Iușco – Program Manager Directorat General pentru Politică Regională și Urbană D.G. Regio, Alexandru Coca – Program Assistant D.G. Regio, Luminița Mihailov – Director Agenția Dezvoltare Regională Sud Est, Jenica Crăciun – Șef al Autorității de Management – Programul Regional Sud Est, Dragomir Viorel Marian – Primar, Ciocan Doinița – Viceprimar, Jantea Crîcan Alexandru – Viceprimar și Neagu Iuliana  – Director Direcția de Strategii.

”Am avut plăcerea să îi însoțesc pe reprezentanții Comisiei Europene, vizitând împreună urmatoarele proiecte aflate in diverse stadii de realizare:

– GRĂDINIȚA 48 LUCEAFĂRUL, situată în Cartierul Hipodrom, lucrare finalizată pe fonduri europene. Reprezentanții Comisiei Europene au apreciat profesionalismul echipei grădiniței și disponibilitatea Primăriei Brăila pentru a plăti din bugetul local investițiile care nu sunt acordate de Uniunea Europeană (parchet, dotare bucătărie și grupuri sanitare, etc). Această lucrare va putea fi prezentată ca exemplu de bune practici.

– CREȘA situată la intersecția străzilor Grigore Alexandrescu și Chișinăului, aflată în construcție (în momentul de fata se finalizează montarea ferestrelor și a izolației exterioare).

– BULEVARDUL INDEPENDENȚEI cu lucrări de asfaltare a tronsonului situat între Str. Republicii si Str. Gării, finalizare a montării rețelelor de apă și canalizare pe tronsonul dintre Str. Gării si C. Galati

– ZONELE VERZI modernizate în Cartierul Hipodrom la Capătul liniei autobuzului 2

– PARCUL de recreere din spatele Muzeului Carol I

– STRĂZILE DIN ZONA PORTULUI modernizate cu granit

– CASTELUL DE APĂ din Grădina Mare la care au fost finalizate lucrările de consolidare

– BISERICA GREACĂ, consolidare si reabilitare realizată de Arhiepiscopia Dunării de Jos tot cu fonduri europene la care Primăria Municipiului Brăila susține financiar realizarea lucrărilor de pictură     

S-au discutat prioritățile de finanțare europeană pe viitoarele programe și prioritățile Primăriei Brăila:

– tramvaie noi (în completarea celor deja contractate de Primăria Brăila și a celor licitate de Ministerul Dezvoltării pentru Primăria Brăila)

– autobuze electrice noi (în completarea celor 17 care vor fi livrate anul viitor)

–  modernizarea liniei de tramvai și realizarea unor piste de bicicletă care sa facă conectivitatea între Municipiul Brăila și Stațiunea Lacu Sărat

– modernizarea prin lucrări de eficiență energetică a unor clădiri publice, etc”.

a transmis primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir.

Programul Regional Sud-Est 2021-2027 beneficiază de o alocare totală  de 1.48 miliarde de euro.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry