Vești bune! Primarul Dragomir anunță semnarea contractului de FURNIZARE pentru cele 11 autobuze electrice!

Parcul auto al societății Braicar va fi dotat cu 11 autobuze electrice, 3 stații de încărcare rapidă și 11 stații de încărcare lentă, din fonduri europene

Finanțarea proiectului este asigurată de MDLPA, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 4 – ”Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de investiții 4e – „Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare”, Obiectivul specific 4.1 – „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”.

Valoarea contractului conform licitației este de 5.508.707 euro. Partea de cofinanțare care revine municipiului Brăila de 2% este în valoare de 977.846 euro.

La licitație au participat: BMC TRUCK & BUS, TEMSA ULASIM ARACLARI SAN TIC AS, SOR Libchavy spol. s r.o., KARSAN OTOMOTIV SANAYI VE TICARET A.S, BOZANKAYA OTOMOTIV MAK. İML. İTH. VE İHR. A.Ş. (Leader),SILEO GmbH. Câștigător al licitației a fost desemnat BMC TRUCK & BUS.

Brăila va primi, în 2023, 11 autobuze model electric marca Granton, tip GTZ6129BEVR, varianta 11A1L, versiunea 1N21E1N6ANA, cu o lungime de 10,8 metri și o capacitate de 72 de locuri: 24 pe scaune și 48 în picioare.

În ianuarie 2023 vor ajunge la Brăila cele 14 stații de încărcare, urmând ca în lunile februarie, martie și aprilie, să ajungă și autobuzele.

La proiect au lucrat reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Mihai Tătăruș – inspector de specialitate Direcția Strategii, Programe, Proiecte de Dezvoltare și Relații Internaționale și Gabriel Plășoianu – inginer șef SC Braicar SA.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry