VIDEO: Mii de brăileni au participat la manifestările organizate de Ziua Națională a României!

Românii de pretutindeni sărbătoresc pe 1 Decembrie Ziua Națională a României, cel mai important moment din istoria lor. În urmă cu 103 ani, la 1918, la Alba Iulia a avut loc Marea Adunare unde s-a votat unirea Transilvaniei cu România, și s-a consfințit ceea ce acum numim România Mare.

Ziua Națională a României a fost stabilită pe data de 1 decembrie imediat după Revoluție, prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990. Același act normativ stabilea că Ziua Națională pe 1 decembrie este și o sărbătoare publică și zi liberă pentru toți angajații.

La Brăila, autoritățile locale au organizat o serie de manifestări, în prima parte a zilei, pe Calea Călărașilor, în fața Palatului Administrativ.

După prezentarea onorului a urmat o ceremonie religioasă, apoi prefectul Florin Dobrescu a ținut o alocuțiune legată de sărbătoarea zilei de 1 decembrie.

”Astăzi este ziua noastră! Ziua tuturor românilor de pretutindeni! Ziua Națională a României! O zi pe care o sărbătorim cu mare recunoștință pentru eroismul, sacrificiul și înțelepciunea înaintașilor noștri, care au făcut posibilă România Mare, la 1 Decembrie 1918.

Indiferent de negurile pe care le traversăm sau cele ce vor urma, 1 Decembrie 1918 a fost, este și va rămâne o pagină importantă a istoriei care consemnează reunirea tuturor românilor, în același stat. Dacă vreți, este dovada vie că noi, românii, putem să răzbatem în momentele grele  însă doar dacă suntem înarmați cu solidaritate și coeziune, în acord cu valorile democrației și libertății.

În momentele cheie ale istoriei, România și poporul său au dovedit că au darul de a renaște și de a reuși să își adune toate resursele pentru a răsturna perspectivele cele mai sumbre. Forța vine din unitate și echilibru, care au făcut ca țara să renască prin voința națiunii și să ajungem la 1 decembrie 1918 să consfințim Unirea printr-o mare adunare populară și voința manifestă a peste 100.000 de oameni prezenți la Alba Iulia.  

Ce dovadă mai clară a forței și voinței poporului român decât acel 1 Decembrie care ne vorbește despre unirea de neam, ca piatră de temelie a spiritualității românești? Pentru generația de astăzi și de mâine, asta este poate cea mai importantă lecție de învățat din paginile de istorie. Așa cum spunea și regretatul academician Florin Constantiniu : ”Nu o victorie militară a stat la temelia României Mari, ci actul de voință al națiunii române de a-i da armătura teritorial-instituțională- care este statul național ”.

Astăzi, România traversează o perioadă mai grea, care ușor ne-a destabilizat. Ne-a despărțit în mai multe fragmente și ne-a înstrăinat ușor de spiritualitatea românească.

Dragi români, stimați brăileni, haideți să ne amintim ce ne unește și nu ce ne dezbină!  Lecția cea mai valoroasă pe care ne-a oferit-o generația de la 1918 este aceea a solidarității, responsabilității, unității și patriotismului, acele arme cu care poporul nostru a răzbit și a construit România de azi. Suntem datori față de ei – eroii noștri,  așa cum suntem datori față de noi și față de generațiile de mâine.

Ziua Marii Uniri este prin ea însăși un îndemn la unitate, solidaritate și mândrie națională!

Ziua Națională a României este, după cum știți, și momentul înaintării în grad a militarilor și polițiștilor cu merite deosebite. Este modul în care statul român apreciază și onorează oamenii de arme. Îi felicit pe toți cei avansați cu această ocazie și le doresc succes, curaj de fier și o voință de oțel! La mulți ani, România!”, a fost mesajul prefectului județului Brăila, Florin-Sergiu Dobrescu.

A urmat parada militară și un scurt moment artistic susținut de Muzica Militară a Garnizoanei Brăila, solist vocal plutoner major Laurențiu Bocănescu, și dansatori de la Ansamblul Pandelașu.

În încheiere s-au adus omagii la monumentul eroinei ECATERINA TEODOROIU. După ce au depus buchete de flori cu însemnele naționale Primăria Municipiului Brăila, Consiliul Judeţean Brăila, Instituţia Prefectului – Judeţul Brăila și Garnizoana Brăila (I.J.J.,I.P.J.,I.S.U.), au depus și partidele politice. 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry