Agenţia Naţională de Administrare Fiscală informează contribuabilii persoane juridice că, pe perioada aplicării prevederilor art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 153/2020 pentru instituirea unor măsuri fiscale de stimulare a menținerii/creșterii capitalurilor proprii, precum și pentru completarea unor acte normative, termenele pentru depunerea declarațiilor sunt cele prevăzute la art. I alin. (13) din acest act normativ și anume:
• pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit, prin derogare de la prevederile art. 41 şi 42 din Codul fiscal, termenul pentru depunerea declaraţiei anuale privind impozitul pe profit (formular 101 – Declarație privind impozitul pe profit) şi plata impozitului pe profit aferent anului fiscal respectiv este până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor, iar pentru contribuabilii care intră sub incidenţa prevederilor art. 16 alin.(5) din Codul fiscal până la data de 25 a celei de-a şasea luni, inclusiv, de la închiderea anului fiscal modificat;
• pentru contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, prin derogare de la prevederile art. 56 din Codul fiscal, termenul pentru depunerea declaraţiei aferente trimestrului IV (formular 100 – Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat) şi plata impozitului aferent acestui trimestru este până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor;
• pentru plătitorii de impozit specific unor activităţi, prin derogare de la prevederile art. 8 din Legea nr. 170/2016, cu completările ulterioare, termenul pentru depunerea declaraţiei aferente semestrului II (formular 100 – Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat) şi plata impozitului aferent acestui semestru este până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor.
Potrivit prevederilor art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 153/2020, nu intră sub incidența prevederilor acestui articol contribuabilii pentru care reglementările contabile sunt emise de Banca Națională a României, respectiv de Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Contribuabilii pot solicita asistență cu privire la modul de completare și de depunere a declarațiilor fiscale prin Formularul de Contact (disponibil la link-ul https://www.anaf.ro/asistpublic/ ) sau prin apelarea Call-Center-ului la nr. de telefon +4 031.403.91.60.