APIA a autorizat în avans peste 843,9 milioane de euro!

În perioada 16.10.2023 – 26.11.2023, Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură a autorizat la plata avansului aferent Campaniei 2023 suma de 843.935.993,45 euro din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA), Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) + cofinanțare de la Bugetul National (BN1) și Instrumentul de Redresare al Uniunii Europene (EURI), pentru un număr de 662.586 de fermieri.

Reamintim că în cadrul Campaniei 2023, APIA acordă avansuri în cuantum de 70% din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru plățile directe și de 85% din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) pentru măsurile delegate.

Plăţile pentru intervențiile finanțate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9735 lei/euro, iar plăţile pentru măsuri finanțate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,9495 lei/euro.

Ne apropiem cu pași repezi de finalul primei campanii de plăți în avans derulate în cadrul noului Plan Strategic PAC 2023-2027, care se va încheia la data de 30 noiembrie 2023. Deși provocările nu au lipsit, având în vedere elementele de noutate ale perioadei de programare 2023-2027 și necesitatea adaptărilor sistemice și procedurale, vreau să-i asigur pe fermieri că tot personalul APIA este mobilizat pentru finalizarea cu succes a acestei activități, astfel încât toți fermierii eligibili să fie autorizați la plata avansului în termenul legal

,a declarat Directorul General APIA, domnul Cornel Constantin Turcescu.
Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry