ELECTRICA Brăila – COD ROȘU de lipsă a investițiilor! De la primele ore, peste 90% din localități nu erau alimentate la energie electrică!

În dimineața zilei de duminică, 26 noiembrie, 105 localități din județul Brăila nu erau alimentate la energie electrică. Au urmat 6 ore de COD ROȘU – viscol și ninsoare abundentă, timp în care, omenește vorbind, echipele Electrica nu ar fi putut să intervină. La 20 de ore de la ieșirea din CODUL ROȘU, încă mai sunt localități în beznă!

Locuitorii județului Brăila au ajuns, pe bună dreptate, la capătul răbdării. Sunt comune în care oamenii reclamă faptul că și cel mai mic vânt îi lasă fără energie electrică. Culmea este că principalele localități cu cele mai mari probleme se află în vecinătatea municipiului: Vărsătura, Lacu Sărat, Chiscani, Cazasu, Baldovinești și Pietroiu.

Cauza pare să fie lipsa investițiilor! Oamenii reclamă faptul că toată vara anului 2023, compania nu s-a pregătit în niciun fel pentru sezonul rece.

”La noi și vara dacă vine o furtună ne lasă fără curent. Am trecut peste zilele astea pentru că am păstrat sobele de teracotă. Am reușit să ne încălzim. Avem vecini care au renunțat la sobe, și-au pus centrale și au înghețat de frig. Oameni cu copii mici, vai de ei. Cred că singura variantă este să îngroape cablurile. Numai așa vor dispărea problemele”, ne-a transmis pe Facebook un cetățean din Vărsătura.

Extinderea rețelei de gaze în județul Brăila i-a determinat pe mulți locuitori să opteze pentru centrale termice și să renunțe la sobele tradiționale, pe lemne.

”Ne-am mutat de curând în Vădeni, avem și o fetiță mică, care este răcită. Nu putem sta cu copilul în condițiile astea. Avem centrală pe gaze și ne uităm la ea. Îmi este rușine să apelez la rude, nu vreau să-i deranjez. Vă rugăm să ne ajutați”, ne-a transmis seara trecută o mămică. Femeia spune că a sunat de multe ori la Electrica însă nu a reușit să intre în legătură cu un operator.

De altfel, internauții au luat cu asalt paginile de Facebook, unde reclamau faptul că Electrica nu mai răspunde la telefoane.

În condițiile în care, tot duminică, gardul unei case de pe strada Smârdan, din cartierul Brăilița, a luat foc după ce mai multe cabluri electrice s-au rupt și au provocat un scurtcircuit, Electrica a decis să nu mai răspundă la telefon consumatorilor. RUȘINE!

”Vi se pare normal, în 2023, să fie atât de comun să nu existe electricitate la orice fenomen meteo?! Fără electricitate de fapt înseamnă pentru multe familii fără căldură, fără apă, fără semnal la telefon, în caz că au nevoie de ajutor”, a întrebat un internaut.

Așteptăm totuși ca Electrica să vină cu lămuriri după ce a refuzat să vorbească direct cu consumatorii pe parcursul acestor zile. Ce-i drept, când un consumator uită să plătească factura se găsesc suficiente echipe care să-l deconecteze de la rețea. Nu rămâne nimeni cu banii în buzunar, poate doar furnizorul, la sfârșit de an, când uită să facă și un plan de investiții din profitul frumușel!

P.S. La ora la care publicăm acest material încă mai sunt 24 de localități în beznă, conform informațiilor furnizate de ISU Brăila: Cotu Mihalea, Cotu Lung, Vameșu, Bumbăcari, Albina, Unirea, Silistraru, Valea Cânepii, Mihai Bravu, Odăieni, Titcov, Gurguieți, Sihleanu, Corbu Vechi, Siliștea, Muchea, Mărtăcești, Traianu, Urleasca, Tacău, Agaua, Băndoiu, Mărașu, Măgureni.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry