Începând cu 1 iulie, guvernul condus de prim-ministrul PSD Marcel Ciolacu a decis majorarea salariului minim pe economie la 3.700 de lei. Prin urmare, un angajat plătit astfel va primi o sumă de 2.363 lei în mână (adică suma netă).
Această măsură vine în sprijinul salariaților, având ca scop principal creșterea nivelului de trai al românilor.
”O modificare importantă adusă de această măsură este excluderea contravalorii tichetelor de masă și a indemnizației de hrană din calculul pragului de 4.000 de lei pentru aplicarea facilităților fiscale. Astfel, beneficiile extra-salariale ale angajaților nu vor influența încadrarea în acest prag, permițând un acces mai larg la facilitățile fiscale existente.
În paralel, guvernul a decis și înghețarea punctului de amendă, asigurând astfel că acesta nu va crește odată cu majorarea salariului minim pe economie. Această măsură este menită să protejeze cetățenii de creșterea valorii amenzilor, menținând un echilibru între necesitatea de a sancționa contravențiile și capacitatea financiară a populației.
Partidul Social Democrat își reafirmă angajamentul de a sprijini românii prin adoptarea de măsuri care să contribuie la îmbunătățirea condițiilor de viață și la creșterea puterii de cumpărare. Prin aceste decizii, guvernul demonstrează că este aproape de nevoile cetățenilor și că prioritizează bunăstarea acestora”, a transmis deputatul PSD, Nicu Niță.
De majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată la 3.700 de lei vor beneficia un număr de 1.871.266 salariați.
Creșterea la 3.700 de lei a salariului minim brut pe țară garantat în plată nu se va aplica angajaților din sectoarele construcții, agricultură și industria alimentară, care au un regim preferențial de taxare.