Sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura a fost creat în vederea punerii la dispoziția operatorilor economici a unui serviciu electronic pentru emiterea și primirea facturilor.
Pentru a veni în sprijinul acestora, Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au elaborat “Ghidul privind utilizarea sistemului naţional de facturare electronică RO e-Factura”,ghid ce are caracter informativ și se adresează tuturor contribuabililor.
Informaţii suplimentare referitoare la utilizarea sistemului naţional de facturare electronică RO e-Factura pot fi obţinute prin următoarele modalităţi:
- Accesând site-ul Ministerului Finanţelor, www.mfinante.gov.ro, secţiunea RO e-Factura;
- Accesând portalul ANAF, www.anaf.ro, secţiunea Asistenţă contribuabili/ Servicii oferite contribuabililor/ Ghiduri curente şi alte materiale informative;
- Telefonic, la Serviciul central de asistenţă contribuabili – Contact Center, apelând numărul – 031.403.91.60.