Secretarul de stat Florin-Sergiu Dobrescu, vizitat de Majali Ayman, membru al Grupului parlamentar de prietenie Iordania – U.E

Marți, 12 aprilie a.c. secretarul de stat, Florin-Sergiu Dobrescu a primit la sediul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, o delegație iordaniană condusă de domnul Majali Ayman, membru al Grupului parlamentar de prietenie Iordania – U.E., aflată în vizită oficială în România.

Părțile au trecut în revistă stadiul la zi al relațiilor economico-comerciale bilaterale, analizând posibilitățile de acțiune pentru intensificarea și diversificarea schimburilor comerciale, a dezvoltării cooperării economice româno-iordaniene, precum și a creșterii investițiilor reciproce și a numărului de turiști.

„Regatul Hașemit al Iordaniei este un partener economic important al României, iar relațiile diplomatice, devenite tradiționale în virtutea împlinirii a 57 de ani, au contribuit substanțial la dezvoltarea relațiilor economice și comerciale bilaterale. Țin să evidențiez cursul ascendent înregistrat de comerțul bilateral în ultima perioadă, care a depășit 480 milioane USD în 2021, în creștere cu 64,46% față de 2020, din care exporturile României au însumat 477,60 milioane USD, în creștere cu 67,40% comparative cu anul precedent” a menționat Florin-Sergiu Dobrescu.

Acesta a ținut să sublinieze și deschiderea părții române pentru crearea unor noi colaborări.

„Doresc să amintesc și dorința părții române pentru realizarea de noi colaborări în domeniile agriculturii și creșterii animalelor, energiei (inclusiv energie regenerabilă), IT&C, turism și medical.”

Șeful delegației parlamentare iordaniene și-a exprimat convingerea că relații politice excelente dintre cele două state exercită o contribuție majoră la amplificarea relațiilor economice bilaterale.

„Doresc să confirm interesul investitorilor iordanieni de a extinde relațiile de afaceri în România în diverse domenii, îndeosebi în agricultură (cultivarea cerealelor și creșterea animalelor) și turism” a precizat Majali Ayman.

Acesta a făcut referiri la progresele făcute de țara sa la producția de îngrășăminte (pe baza resurselor de fosfat brut deținute) precum și la calitatea legumelor și fructelor exportate, solicitând sprijinul în vederea introducerii acestora în România.

Cele două părți au covenit asupra importanței reluării, odată cu încetarea pandemiei, a contactelor bilaterale interinstituționale, de natură a constitui un semnal pozitiv pentru comunitățile de afaceri din cele două țări.

România ocupă locul 11 în clasamentul țărilor exportatoare în Regat și locul 4 în topul membrilor UE (după Germania, Italia și Elveția, devansând Spania, Franța și Olanda). În topul țărilor de destinație a exporturilor și re-exporturilor Iordaniei, România ocupă locul 75, respectiv locul 13.

La 31.12.2021 erau înregistrate în România 3.490 societăți comerciale cu capital social iordanian, ponderea în numărul total de societăți cu investiție străină fiind de 1,47%. Capitalul total investit în perioada analizată a fost de 28,397 milioane USD. Iordania ocupă locul 50 în topul țărilor privind capitalul investit în România.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry