Neconvocarea Colegiului Prefectural, o nouă bilă neagră pentru prefectul Nicușor Ciocan!

Când am scris, la începutul mandatului, că Nicușor Ciocan de la USR nu are nicio treabă cu Prefectura ne-am atras antipatia simpatizanților și colegilor de partid ai demnitarului! Multe din lucrurile care au avut, sau nu au avut, loc în instituția condusă vremelnic de cel pomenit mai sus ne-au dat dreptate. Că omul nu prea avea cunoștință de ceea ce presupune funcția de prefect și avea impresia că Prefectura se ocupă și cu atragerea fondurilor europene și ne promitea că va face și va drege. Până acum nu a făcut mare lucru în această privință!

Așa cum nu a făcut mai nimic, ca să nu spunem deloc, și în ceea ce privește reactivarea unor structuri care funcționau, de ani buni, în cadrul Prefecturii. Cum este Colegiul Prefectural. Care, potrivit informațiilor făcute publice de către Prefectură, a avut prima ședință din acest an abia pe 26 mai 2021! Deși, în mod normal, Colegiul se întrunește cel puțin o dată pe lună!

Suntem în luna mai, vă aflați de aproape 3 luni în funcția de prefect și abia acum v-ați făcut timp să convocați acest Colegiu, domnule prefect? Ca să nu vă supărăm și să vă întrebăm dacă abia acum ați aflat de existența acestuia.

Cine, ce și de ce v-a împiedicat să vă faceți sarcinile de serviciu și să convocați Colegiul Prefectural în lunile martie și aprilie? Sperăm că nu veți da vina pe subordonați și vă veți asuma bărbătește faptul că nu v-ați îndeplinit atribuția legată de buna funcționare a Colegiului Prefectural!

Atribuțiile Colegiului Prefectural privesc armonizarea activității serviciilor publice deconcentrate care au sediul în județul Brăila, precum și implementarea programelor, politicilor, strategiilor și planurilor de acțiune ale Guvernului la nivelul județului sau al localităților acestuia și sunt reglementate prin hotărâre a Guvernului.

La ședințele Colegiului, conduse de prefect, participă ca membri de drept, sau invitați permanenți, conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale, care sunt organizate sau au sediul în județul Brăila.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry