Ponta și Bănicioiu, în vizită secretă la Brăila!

Ponta și Bănicioiu, în vizită secretă la Brăila!

 

 

Pentru cei care nu știu, ProRomânia, la Brăila, s-a reorganizat pe șest, pe 10 decembrie, undeva după ora 18.00, în biroul celui mai corupt ”jurnalist”/politician. Sursele noastre spun că, la întâlnirea aranjată subtil de Gheorghe Bunea Stancu au participat Victor Ponta, Nicolae Bănicioiu, Cosmin Răzmeriță, Alexandru Micu, un liberal și un PSD-ist.

Dacă, în ceea ce privește liberalul, nu am niciun dubiu că ar fi un vânzător de excepție, același care a pus umărul la înscăunarea lui Boboc în fruntea prefecturii, PSD-istul a avut ceva mai grele ouălele și i-a salutat din mers pe ”regi, prințișori, dame de companie”, sau cum s-or mai autointitula ei.

Cu girul ” jurnalistului”/politician, dar și a fostului baron local, Ponta s-a lăsat convins să le acorde o șansă, în ciuda aburilor care puneau stăpânire pe încăpere. Probabil că în mintea lui, Mickey Mouse a zis că l-a apucat pe Dumnezeu de picior: organizația lui Tudose – condusă acum de un fost baron, din umbră, cu sprijinul ”mass-mediei” și cu oameni aleși pe mustață(n.r. pe mustața lui Dragnea!) Săracul, nu poate fi bun pentru alții dacă e rău pentru el însuși! Cât de disperat să fii, să intrii în acel birou, sau câte datorii să ai la baronii locali, pentru a juca în sforile trase de ei. Oricât ar încerca Ponta… sunt destui cei care-i arată drumul după ce se răstoarnă căruța!

Acum, lăsând gluma la o parte, eu chiar cred că Răzmeriță este cel mai tare președinte de partid! Fără sediu, fără membri și cu banii altuia chiar cred că poți să ajungi departe! Atât de departe de Brăila!

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry