Răzmeriță își dorește, dar nu prea poate…

Răzmeriță își dorește, dar nu prea poate…

 

 

În condițiile în care Dragnea s-a întâlnit cu Gabriel Oprea, pentru o posibilă alianță PSD-UNPR, este normal ca Răzmeriță să-și dorescă fotoliul de președinte al organizației din Brăila. Să nu uităm că pe vremea când era consilier județean, Răzmeriță era nedespărțit de vicepreședinteșe Consiliului Județean, Florin Mija. Afinitățile tânărului către trandafirii roșii sunt arhicunoscute, că e bine să fii pe lângă mahărul care-ţi dă să ciuguleşti din mână boabele puterii.

Cu toate astea, diferența dintre un parlamentar cu afaceri internaționale și un consilier care lucrează la o spălătorie este destul de mare. După ce Marioara Nistor a renovat sediul, a plătit utilitățile și s-a ocupat ”să le fie de bine membrilor UNPR”, din Brăila, Cosmin Răzmeriță crede că poate susține el, din salariul lui, întreaga organizație.

Chiar dacă vrei și în speranța că reușești să-i convingi pe cei de la ”centru” că ești mahăr în Brăila, trebuie să te gândești și la posibilitatea pe care o ai de a conduce un partid politic, fie el și UNPR, ori singurul lucru pe care l-a condus Răzmeriță până acum a fost autoturismul.

De precizat este că în luna noiembrie 2017 Marioara Nistor a fost aleasă preşedinte al organizaţiei brăilene a partidului, în cadrul unei conferinţe judeţene.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry