Istoria PNL e lungă și plină de personaje memorabile, dar deputatul Alexandru Popa tocmai a reușit să scrie o pagină de un penibil absolut istoric. Să fii președinte de organizație, să dai în judecată propriul partid, să ceri 250.000 de lei daune morale (pentru că, nu-i așa, onoarea nerealizată costă scump) și, în același timp, să ai pretenția să fii luat în serios ca lider politic… iată o performanță greu de egalat.
Dar stați, că spectacolul de magie politică abia acum începe!
Alexandru Popa ne-a demonstrat recent cum funcționează „coloana vertebrală flexibilă”. După ce a fost primul care s-a repezit să-l felicite pe Adrian Veștea (trecând ca un buldozer peste deciziile partidului), după ce a votat cu ambele mâini pentru marea iubire cu PSD sub atenta îndrumare a mentorului său, Hubert Thuma, ieri s-a produs miracolul: Popa a lipsit de la vot. S-a făcut nevăzut. A devenit brusc un „respectuos” al liniei impuse de Ilie Bolojan.
Trădarea ca stil de viață
De ce a absentat? Să nu ne amăgim cu doctrine sau principii. Matematica de moment i-a dat cu virgulă: când a mirosit că Guvernul Veștea nu are șanse și că barca se scufundă, domnul Popa a executat o întoarcere în genunchi demnă de Jocurile Olimpice ale oportunismului.
Când interesele personale sunt în pericol, principiile devin opționale, iar absența de la vot devine o „strategie de supraviețuire”.
Tragedia (sau comedia, depinde cum priviți) este că acest balet politic nu mai păcălește pe nimeni. La Congres, organizația PNL Brăila nu l-a sprijinit pe Bolojan, iar Popa a pierdut și funcția de vicepreședinte. Rămas fără jucării, fără funcție la centru și cu o organizație județeană transformată în feudă personală toxică, deputatului nu i-a mai rămas decât un singur glonț: votul său de parlamentar, pe care încearcă acum să-l vândă scump la bucată, sperând într-o iertare divină de la Bihor. Suntem tare curioși, ce le mai promite deputatul acum primarilor PSD, pe care îi tot ademenește la el? Îi învață ”joc de glezne”? Că el nu-și mai poate salva nici propria piele…
Românul are o vorbă despre cel care vrea să fie și cu slănina-n pod, și cu buzele unse. Alexandru Popa a vrut și banii de daune de la partid, și prietenia cu PSD-ul, și clemența lui Bolojan. Rezultatul? A trădat pe toată lumea și a rămas singur, demonstrând Brăilei și întregii țări că singurul lucru pe care îl reprezintă cu adevărat este propriul interes.
Un lider de carton care, în încercarea de a nu cădea de pe sârmă, s-a prăbușit singur în penibil.
