În perioada 1 – 7 februarie, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Brăila au desfășurat activități interactive de prevenire a consumului de alcool și droguri, în cadrul campaniei naționale „Consumul de droguri ne privește pe toți!”, adresate elevilor de la Colegiul Național „Ana Aslan” Brăila.
Astfel, 276 de elevi au fost informați despre efectele și riscurile consumului de alcool și droguri, dar și despre serviciile de asistență specializată disponibile, la nivel local, în cazul în care se confruntă, direct sau indirect, cu probleme cauzate de consumul de substanțe psihoactive.
Prin intermediul campaniei „Consumul de droguri ne privește pe toți!”, CPECA Brăila promovează în rândul adolescenților și tinerilor dezvoltarea unor abilităţi de viaţă necesare luării unor decizii informate, corecte şi responsabile în ceea ce privește consumul de substanțe interzise.