Chiriac și Dragomir au cerut ajutorul ministrului | Sorin Grindeanu: ”Traficul din Brăila este dat peste cap în acest moment! Este o acțiune, evident intenționată, din partea acestei companii”

  • Pasajul peste calea ferată, deși este gata de două luni, se află în continuare blocat de către constructor!

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost categoric la adresa constructorului WeBuild, spunând că nu se va lăsa șantajat. Pasajul peste calea ferată, care face legătura dintre centura Brăilei și podul peste Dunăre este finalizat de aproximativ două luni de zile, însă constructorul refuză să îl deschidă traficului. Astfel, camioanele cu cereale care merg către porturile de la Marea Neagră sunt nevoite să ocolească prin localități pentru a ajunge la pod și a traversa Dunărea.

“E absolut inadmisibil ce se întâmplă acum acolo. S-au terminat lucrările pe partea brăileană a malului Dunării, toată acea traversare peste linia de cale ferată, toate lucrurile sunt finalizate. Compania refuză să facă notificarea. Traficul din Brăila este dat peste cap în acest moment deoarece ei refuză să facă această notificare. Să ştiţi că eu înţeleg toate lucrurile care ţin de apărarea intereselor, dar asta până la a aduce disconfort cetăţenilor. Şi colegii mei ştiu că le-am cerut să găsească rapid o situaţie, o rezolvare”, a transmis ministrul Transporturilor, citat de News.ro.

Autoritățile locale au făcut numeroase solicitări către CNAIR și Ministerul Transporturilor când au realizat că cei de la WeBuild nu au niciun interes pentru a deschide acest drum, care este finalizat. Podul peste calea ferată face atât legătura între centura Brăilei și podul peste Dunăre, cât și între două mari cartiere ale municipiului, Vidin și Chercea.

“Pe mine m-au anunţat atât primarul Brăilei, cât şi preşedintele de Consiliu Judeţean. În loc să ajute toată această investiţie de sute de milioane de euro, din cauza acestei lucrări, până la urmă minoră, s-a dat peste cap jumătate din traficul din municipiul Brăila. Evident că în acest moment este o acţiune intenţionată, din partea acestei companii. Dar cu şantajul nu merge, cel puţin în ceea ce mă priveşte”, a transmis Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a dat asigurări asupra faptului că proiectul nu va fi recepționat până când compania nu va îndepărta toate neconformitățile. Grindeanu a ținut să precizeze că circulația pe pod se desfășoară în condiții de siguranță.

“Nicio secundă nu e pusă în pericol siguranţa cetăţeanului. Deci lucrul ăsta trebuie să fie cât se poate de clar. De aceea am şi dat în circulaţie acest pod. Vreau să vă spun – şi am dat exemplul ăsta şi o să-l mai dau. Vis-a-vis, pe malul tulcean, e o localitate, Măcin se cheamă. Dacă există un caz de urgenţă să meargă Salvarea de la Măcin, merge de la Brăila, acum face cinci minute, să zicem, maxim să traverseze podul. Înainte, fără această investiţie, cam o oră. Când e vorba de cazuri de urgenţă în salvare de viaţă şi de moarte, o oră, spun eu, sau timpul ăsta poate să ducă la situaţii neplăcute. Deci siguranţa niciodată nu e pusă în pericol. Nu vom recepţiona acest pod până când toate neconformităţile nu vor fi îndepărtate de către companie”, a mai declarat ministrul Transporturilor.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry