Elevii de la Murgoci au experimentat efectele induse de ochelarii speciali care simulează consumul de alcool și de droguri

Elevii de la Murgoci au experimentat efectele induse de ochelarii speciali care simulează consumul de alcool și de droguri

 

 

Vineri, 14 februarie a.c., specialiști din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA) – Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Brăila și polițiști din cadrul Compartimentului Poliție de Proximitate al Poliției Municipiului Brăila, au realizat o amplă activitate de prevenire în rândul elevilor Colegiului Național ”Ghe. M. Murgoci” din Brăila.

Scopul acestei activități a fost de informare a elevilor cu privire la modul în care trebuie să reacționeze în cazul în care sunt victime ale infracțiunii de tâlhărie, fiindu-le prezentate, totodată, şi riscurile asociate consumului de droguri, precum și aspectele legislative privind traficul şi consumul de substanțe interzise.

De asemenea, liceeni au experimentat efectele induse de ochelarii speciali care simulează consumul de alcool și de droguri, pe care elevii au fost încântați să-i încerce. Limitările fizice ale capacităților motorii, nesiguranța și controlul limitat al propriului corp, împreună cu dezorientarea în spațiu, modificarea culorilor și senzația de pierdere a controlului sunt doar câteva dintre experiențele trăite și împărtășite celorlalți colegi.

Astfel de acţiuni care vizează siguranța atât pe stradă, cât și la școală, a elevilor din municipiul Brăila, vor continua şi în perioada imediat următoare.

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry