Mihai Tudose: ”România produce acum cea mai mare creștere de plus valoare pe IT și noi scoatem informatica din program. Suntem nebuni!”
Vicepreședintele Pro România, Mihai Tudose, a vorbit în cadrul ultimei conferințe de presă despre reforma în educație, punctând greșelile pe care le face actuala guvernare. Tudose a atras atenția asupra faptului că putem face o reformă în două luni, doar dacă ne dorim distrugerea sistemului de învățământ.
Fostul premier recunoaște că au existat astfel de discuții si în perioada în care ocupa Palatul Victoria. Cu toate astea, Tudose spune că este nevoie de cel puțin un an de zile pentru a crea o reformă eficientă.
”Profesorul chiar trebuie motivat. Nu poți să ții un profesor cu 2-3.000 de lei pe lună și să fie și foarte performant, având grijă să fie la curent cu ultimele descoperiri, ultimele inovații, ultimele cercetări în domeniu, pentru că știți foarte bine cât costă o carte, sau cât costă să te duci la un simpozion(…)
Nu este un proces foarte simplu. Ca să zici că faci o reformă a educației în două luni, este o nebunie. Cred că durează cel puțin un an de zile, cu toți factorii implicați, cu studii foarte clare(…)
Dacă o faci în două luni, o faci prost! Nu poți să înlocuiești mâine actualul sistem cu altceva, pentru că trebuie să pregătești profesori, trebuie să-i pregătești pe cei care-i învață – pe cei care învață. Mai mult de atât, este nevoie de un consens național pentru așa ceva. Altfel, vom avea la fiecare patru ani o altă reformă a învățământului și între timp ne-a luat dracu’ pe toți! Este neapărat nevoie de un consens național, cu toți cei implicați(…)
Apropo de IT, România produce acum cea mai mare creștere de plus valoare pe IT și noi scoatem informatica din program. Suntem nebuni! Nu suntem, sunt – băieții ăia și doamnele!”, a declarat vicepreședintele Pro România, Mihai Tudose.
Cei doi deputați de Brăila, Emilia Meiroșu și Mihai Tudose, consideră că o Lege a educației se clădește pe o perioadă lungă, timp în care factorii implicați în sistem să poată să-și contureze un ideal care să satisfacă atât cererea, cât și oferta, din învățământul românesc.
MFC:41190009