Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a declarat că vrea modificarea metodologiei pentru reducerea numărului de elevi în clase, începând din toamnă.
Ministrul Educaţiei a precizat că vor fi între 24-26 de elevi în clasă. Decizia ministrului este pentru a preveni infectarea elevilor cu noul coronavirus. Spaţiile cât mai mari ar reduce riscul de infectare printre elevi şi profesori.
Astfel, comasarea sau reducerea numărului de clase propusă de șeful ISJ Brăila nu mai are niciun fundament.
”Astăzi vorbim de 28 de elevi la clasă, iar Ministerul ne-a spus stop joc, vom modifica metodologia și atunci vom discuta. Intenția de de mult, de a reduce numărul elevilor în perioada asta pandemică. Cu toții trăim într-o lume în care legea este suverană, eu nu pot parca automobilul într-o zonă interzisă că știu eu că de mâine vom modifica legislația. Eu sunt reprezentantul unei instituții care trebuie să respecte legea și am încercat ca ziua de 22, când este limita, să nu mă prindă într-o situație, nepregătit(…) Ceea ce se va întâmpla în zilele următoare la Minister va da școlilor o gură de oxigen iar numărul redus de elevi la clasă duce spre o calitate superioară a actului didactic”, a declarat șeful ISJ Brăila, Cătălin Canciu.