Consiliul Judeţean Brăila, Primăria Municipiului Brăila şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila organizează în intervalul martie-mai 2022 Simpozionul de Artă Plastică (Tabăra de pictură).
Personalități brăilene este tema Simpozionului de Artă Plastică (Tabăra de pictură) la care pot participa elevii din clasele V-VIII, din toată țara, pe cele două secțiuni: Pictură, Desen.
Tema celei de-a 4-a ediție nu a fost aleasă întâmplător și este un omagiu adus personalităților brăilene, celor fără de care Brăila nu ar fi existat, poate, pe harta întregii lumii, pentru care Brăila a însemnat mai mult decât acasă, de la fauritorul de cuvinte, Fănuș Neagu, la măiastra Hariclea Darcleu, al cărei glas a străbătut lumea, de la Maria Filotti, maestra scenei, la scriitorul povestitor, Panait Istrati, de la personalitatea marcantă a elitei medicale româneşti, Ana Aslan, la romancierul și dramaturgul, Mihail Sebastian, și nu în ultimul rând, binecunoscutul contrabasist, pianist, compozitor, aranjor, Johnny Răducanu sau Mina Minovici, fondatorul şcolii româneşti de medicină judiciară dar și mulți alții iar lista va fi cu siguranță completată de participanți, prin creativitatea și inspirația aferentă.
Înscrierile la Simpozionul de Artă Plastică (Tabăra de pictură) au loc până în data de 22 aprilie 2022 iar participanţii vor trimite, conform regulamentului, la adresa de email simpozion.pictura@gmail.com, lucrarea aferentă secțiunii alese, cu respectarea specificațiilor din regulamentul de desfășurare al evenimentului.
Premiile aferente fiecărei secțiuni în parte sunt:
- Premiul l – 400 lei;
- Premiul II – 300 lei;
- Premiul III – 200 lei;
- Menţiunea I – 100 lei;
- Menţiunea II – 100 lei;
- Menţiunea III – 100 lei.
Pentru regulament și alte informaţii suplimentare accesaţi site-ul instituţiei (centruldecreatiebraila.ro) sau pagina de Facebook https://www.facebook.com/Centrul.de.Creatie.Braila