Tablete, în valoare de 175.000 lei, sunt oferite elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, care au rezultate bune la învățătură și provin din familii cu situații materiale precare.
Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, dăruieşte în aceste zile 350 de tablete electronice elevilor din județele Galaţi şi Brăila pentru încheiere cursurilor on-line şi, implicit a anului şcolar. La Brăila au fost oferite 110 tablete, dintre care 20 de Protoeria Brăila, și câte 45 de Protoeriile Făurei și Însurăței.
Distribuția tabletelor a fost făcută pe baza unor evidenţe transmise Centrului eparhial de Inspectoratul Școlar, în urma unor recomandări făcute de directorii de școli, profesorii de Religie şi preoţii de la parohiile de care tinerii aparţin. Aceste dispozitive electronice au fost achiziționate de Centrul eparhial, de parohii şi alţi donatori pentru a fi oferite elevilor.
Pentru a putea fi utilizate la cursurile şi examenele on-line, în zonele mai izolate, tabletele sunt oferite împreună cu cartele pentru acces la internet.
De asemenea, la iniţiativa ierahului Dunării de Jos şi cu implicarea unor profesori voluntari, elevii din ultimul an de liceu, beneficiază în această perioadă de meditaţii gratuite on-line la câteva din disciplinele de Bacalaureat.