În ultimele 24 ore, subunitățile inspectoratului au intervenit pentru stingerea a șase incendii de vegetație uscată, gunoi de grajd sau plante furajere și 16 intervenții pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
Patru dintre incendiile de vegetație uscată s-au manifestat pe raza localităților Boarca (comuna Rîmnicelu), Tufești, Oancea (comuna Romanu) și Berteștii de Sus.
Cauzele probabile care au dus la producerea celor șase incendii a fost arderea resturilor vegetale fără respectarea normelor minime în ceea ce privește această activitate sau fumatul în locuri neamenajate. A ars vegetație urcată și gunoi pe o suprafață totala de cca. 1,2 ha.
La ora 15.30, Detașamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu trei autospeciale de stingere pentru lichidarea unui incendiu de plante furajere (baloți de lucernă) la o fermă de pe raza localității Gulianca (comuna Salcia Tudor). La intervenție au participat personalul de la locul de muncă și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență salcia Tudor cu două utilaje. Au ars aproximativ 250 tone de lucernă uscată și s-a degradat un fânar din structură metalică cu o suprafață de cca. 400 mp. Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost fenomenul de autoaprindere. Autoaprinderea este un fenomen care se întâlneşte mai frecvent în zonele umede, ca rezultat al unor procese biologice şi biochimice ce au loc în masa vegetală cu un conţinut ridicat de umiditate și care sub influența microorganismelor genereaza reacții chimice și/sau fiziologice ce produc o cantitate de căldură necesară declanșării procesului de ardere. Incendiul a fost lichidat la ora 23.45.
Detașamentul 2 de pompieri Brăila a fost alertat la ora 19.50 și au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pentru stingerea unui incendiu la o pubelă de gunoi pe Aleea Amurgului din municipiul Brăila. Au ars o pubelă din PVC și cca. 50 de kg. de gunoi menajer. Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost jocul copiilor cu focul.
Reamintim că arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:
- desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
- supravegherea permanentă a arderii;
- condiţii meteorologice fără vânt;
- colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată.
Executarea arderii se va face în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile. Suprafeţele din jurul fiecărei grămezi vor fi curăţate de vegetaţie pe o distanţă de 5 m și se vor asigura mijloace şi materiale pentru stingerea eventualelor incendii. Înainte de părăsirea locului arderii se va avea în vedere stingerea totală a focului și nu în ultimul rând supravegherea permanentă a copiilor.
Trebuie să reţineţi că au fost situaţii când în urma unor astfel de incendii, din cauza propagării focului sub acţiunea vântului, s-au înregistrat victime omeneşti.
Totodată, nu trebuie omis faptul că aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, şi ele soldate cu pierderi de vieţi omeneşti, ca urmare a scăderii vizibilităţii pe drumurile publice, generată de acoperirea carosabilului cu cantităţi mari de fum.
De asemenea, nu este lipsit de importanţă efortul depus de personalul structurilor de intervenţie profesioniste pentru stingerea acestor arderi, efort care ar putea fi dirijat către intervenţia în alte situaţii în care cetăţenii se află în pericol.