Jandarmii brăileni vor asigura măsurile de ordine publică la zilele Comunei Măxineni!

Localitatea brăileană intră în atmosferă de sărbătoare, sâmbătă, 24 iunie: hramul Mănăstirii Măxineni și Ziua Comunei.

În zi de mare sărbătoare ortodoxă, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, Mănăstirea Măxineni, unul dintre cele mai importante repere istorice ale județului Brăila, își sărbătorește ocrotitorul spiritual. Jandarmii vor fi alături de credincioșii sosiți la lăcașul de cult, pentru siguranța acestora, pe timpul desfășurării manifestărilor religioase.

În cea de-a doua parte a zilei, pe stadionul din localitatea Măxineni se va desfășura un program artistic dedicat Zilei Comunei. Echipajele Jandarmeriei brăilene se vor afla în zona desfășurării momentelor artistice, pentru a se asigura că sărbătoarea localnicilor nu va fi afectată de posibile fapte antisociale.

La aceste misiuni, vor fi prezente și efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila și Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dunărea” al județului Brăila.

Recomandăm cetățenilor prezenți la oricare dintre evenimente să se adreseze cu încredere echipajelor aflate în teren ori să apeleze numărul unic de urgență 112, în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială. Părinţii sunt rugaţi să supravegheze cu atenţie sporită copiii, pentru a evita situaţiile de rătăcire şi pentru a preveni eventualele accidente.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry