A profitat de necazul unei femei, care a făcut pană, și i-a furat poșeta! Poliția l-a găsit pe hoț ascuns în porumb!

A profitat de necazul unei femei, care a făcut pană, și i-a furat poșeta! Poliția l-a găsit pe hoț ascuns în porumb!

 

 

În ziua de 30 iulie, polițiștii brăileni au reușit să-l depisteze pe un brăilean, în vârstă de 50 de ani, bănuit de sustragerea unei poșete dintr-un autoturism.

În cursul zilei de ieri, la ora 19:45, poliţiştii au fost sesizați, prin apel 112, de către o tânără, în vârstă de 29 de ani, din județul Buzău, cu privire la faptul că o persoană necunoscută i-ar fi sustras poșeta din mașină în timp ce aceasta era staționată și nesupravegheată pe marginea DJ 211 A, în apropierea localității Cuza-Vodă, întrucât avea pană la una dintre roți.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că este vorba despre un bărbat care, profitând de faptul că mașina a fost lăsată nesupravegheată, ar fi sustras din aceasta o poșetă, în care se afla suma de 600 de lei, două telefonae mobile și documente personale.

Polițiștii au procedat la perierea zonei, iar la scurt timp a fost depistat, într-un lan de porumb, un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din satul Cuza-Vodă, comuna Stăncuța.

Acesta avea asupra lui doar suma de 600 de lei, restul bunurilor fiind găsite abandonate în cultura de porumb.

Bărbatul a fost condus la sediul poliției pentru cercetări, pe numele său fiind întocmit dosar penal pentru furt.

Prejudiciul, în valoare totală de 2.000 de lei, a fost înapoiat persoanei reclamante.

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry