Activități de informare preventivă a cetăţenilor din mediul rural, derulate de poliţiştii şi jandarmii brăileni!

În data de 06.04.2022, reprezentanți ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila – Compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii şi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila – Compartimentul Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale s-au întâlnit cu cetăţenii din mediul rural şi le-au oferit informaţii şi recomandări pentru prevenirea implicării în evenimente nedorite, care le-ar putea afecta bunurile, sănătatea, libertatea sau chiar viaţa.

Activităţile preventive s-au derulat în localităţile Roșiori, Dudești și Ciocile şi au urmărit conştientizarea cetăţenilor cu privire la măsurile de precauţie pe care trebuie să le aibă în vedere pentru prevenirea furturilor din locuințe, a agresiunilor de natură sexuală, a actelor de violență produse în spațiul public sau în mediul familial, dar și pentru siguranța lor în mediul online.

Pentru început, polițiștii s-au întâlnit cu elevi de gimnaziu de la Școlile Roșiori și Ciocile, cărora le-au vorbit despre agresiunile de natură sexuală la care ar putea fi supuși pe stradă, la școală, la petreceri, în mediul online, în locuințele prietenilor sau chiar acasă la ei. Activitatea s-a înscris în Campania națională “Atingeri nedorite”, derulată de Poliția Română și Asociația Telefonul Copilului, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România și în cadrul acesteia, copiii au primit informații despre tipurile de agresiuni sexuale, factorii favorizanți ai acestora și măsurile de prevenire pe care ar trebui să le aibă în vedere pentru a nu ajunge în postura de victime, inclusiv sfaturi privind siguranța online. Totodată, s-a discutat despre importanța raportării cât mai rapide a abuzurilor și modalitățile în care se poate face acest lucru, fiind promovată și linia europeană de asistenţă pentru copii.

Demersurile preventive au continuat cu activități de informare a cetăţenilor întâlniţi pe străzile localităţilor, în zona instituţiilor publice şi a magazinelor săteşti, cărora le-au fost oferite flyere cu recomandări pentru prevenirea furturilor din locuințe, prevenirea și gestionarea corectă a eventualelor situaţii de violenţă domestică și prevenirea fraudelor online, în mod deosebit a celor produse pe platformele de vânzări online. Totodată, au fost distribuite materiale cu sfaturi pentru prevenirea situațiilor care ar putea duce la acte de violență, beneficiari fiind de acestă dată angajații și clienții cafe-barurilor.

Printre informațiile referitoare la gestionarea violenței domestice, s-au numărat cele referitoare la atitudinea pe care victimele trebuie sa o aibă în astfel de situații, instituțiile la care pot apela pentru ajutor și măsurile de precauție pe care trebuie să le aibă în vedere pentru prevenirea unor noi episoade de violenţă. De asemenea, a fost promovată şi linia telefonică non-stop gratuită 0800.500.333, destinată victimelor violenţei domestice, şi gestionată de Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi.

Dintre recomandările promovate în cadrul activităţilor stradale, amintim!

Pentru prevenirea furturilor din  locuințe, curți și anexe gospodărești:

  • ţineţi uşa de acces în locuinţă sau poarta încuiate, chiar dacă sunteţi acasă;
  • puneţi lacăte şi la magazii ori şoproane şi nu uitaţi să le încuiaţi seara sau când plecaţi de acasă;
  • nu aduceţi în casă sau curte, pentru diferite lucrări, persoane pe care nu le cunoaşteţi; apelaţi doar la firme autorizate pentru efectuarea unor lucrări de întreţinere sau reparaţii ale locuinţei;
  • nu permiteţi accesul în casă sau în curte persoanelor necunoscute care pretind că sunt reprezentanţi ai unor firme ori magazine şi vor să vă ofere diferite premii, ori cadouri sau să vă vândă produse la preţuri de nerefuzat;
  • nu vorbiţi cu persoane din afara familiei despre banii sau obiectele scumpe pe care le aveţi acasă şi nu postaţi pe site-urile de socializare imagini cu astfel de bunuri;
  • rugaţi un vecin de încredere să vă supravegheze gospodăria când lipsiţi pentru mai mult timp de acasă;
  • instruiţi-vă copiii să nu lase persoane străine să intre în curte sau în casă!

Pentru asigurarea protecţiei online:

  • nu accesați link-uri şi nu deschideți ataşamente primite din surse nesigure;
  • informați-vă doar de pe site-uri oficiale;
  • nu folosiți reţelele publice de wi-fi când faceți operaţiuni bancare sau cumpărături online;
  • asigurați-vă că fotografiile distribuite nu constituie surse importante de informaţii pentru infractori;
  • datele cardului bancar nu trebuie furnizate online, telefonic sau prin alte canale de comunicare (whatsapp, SMS, pagini web);
  • nu uitați de setările de securitate şi de confidenţialitate pentru conturile de pe reţelele de socializare. 

Pentru a vă feri de situaţiile care ar putea duce la acte de violenţă;

  • evitați frecventarea locurilor unde se consumă alcool sau se practică jocuri de noroc; acestea sunt medii care favorizează comiterea de fapte ilegale;
  • nu înjurați și nu folosiți gesturi, cuvinte sau expresii indecente ori jignitoare la adresa semenilor, indiferent de vârsta acestora;
  • respectați opiniile celorlalţi, nu țipați și nu recurgeți la acte de violență pentru a vă impune punctul de vedere;
  • evitați compania persoanelor aflate sub influenţa băuturilor alcoolice; pe cât posibil, feriți-vă să intrați în conflict cu acestea, nu le jigniți şi nu le încurajați comportamentul agresiv;
  • în trafic, dați dovadă de respect şi toleranţă;
  • nu vă certați cu persoane pe care le cunoaşteți ca fiind violente.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry