Dr. Ileana Grecu – șeful Secției de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean Brăila – a fost decorată de către președintele României!

Klaus Ioannis a decorat, joi, de Ziua Mondială a Sănătăţii, mai mulţi medici şi asistente medicale și a declarat că experienţa acumulată în gestionarea pandemiei de COVID-19, precum şi măsurile de prevenţie vor ajuta în contracararea unor noi scenarii de risc epidemiologic.

Printre cadrele medicare care au fost decorate de către președintele țării se numără și dr. Ileana Grecu, șeful Secției de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean Brăila.

“Am depăşit o perioadă neagră a unei pandemii fără precedent şi sunt încrezător că experienţa acumulată în gestionarea acestei dramatice crize sanitare, precum şi măsurile de prevenţie pe care le avem acum la dispoziţie ne vor ajuta să contracarăm eventuale noi scenarii de risc epidemiologic”, a declarat șeful statului.

Şeful statului a semnat marţi decretul pentru decorarea celor 34 de cadre medicale, în semn de “apreciere şi recunoştinţă pentru profesionalismul şi dăruirea de care au dat dovadă în creşterea calităţii actului medical, pentru curajul şi solidaritatea manifestate în prima linie a luptei împotriva pandemiei de COVID-19”.

Preşedintele a acordat Ordinul Meritul Sanitar în grad de Cavaler pentru 32 de medici şi Medalia Meritul Sanitar clasa a III-a pentru două asistente.

Medicii care au fost decoraţi sunt: Aldea Ion, Aioanei Monica Dana, Ambrono Simona, Arbune Manuela, Banca Liliana, Bîrluţiu Victoria, Burghelea Daniela, Cambrea Simona Claudia, Carteleanu Doina-Lucia, Chilinciuc Ion, Chircov Elena, Cocu Simona, Dumitrescu Florentina, Florescu Simin-Aysel, Gîrbovan Elena Cristina, Grecu Ileana, Grecu Tatiana Paulina, Horhota Lucian, Leca Daniela Anicuţa, Lupu Adina Lenuş, Manea Luminiţa Diana, Manole Pălivan Corina Cecilia, Mihalache Lucia Dorina, Moldovan Anca Maria, Moroşanu Vitalie, Muşat Galiana Marina, Nane Ana, Piticas Ana-Maria, Rus Alina Rodica, Szederjesi Janos, Tomescu Dana Rodica, Ţilea Brînduşa.

Cele două asistente medicale decorate sunt Băginean Rodica Argentina şi Şomlea Daniela Cristina.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry