Amenda pentru spartul semințelor pe stradă ajunge și la 1.000 de lei! Poliția Locală a împărțit sancțiuni!

Amenda pentru spartul semințelor pe stradă ajunge și la 1.000 de lei! Poliția Locală a împărțit sancțiuni!

 

 

În perioada 10 – 17.07.2019, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică al Poliției Locale Brăila au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale persoanelor surprinse încălcând prevederile în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului Brăila sau legislația privind ordinea și liniștea publică.

Este vorba despre 7 persoane care au consumat semințe, aruncând cojile pe stradă, și de alte 8 persoane care au încălcat legislația privind consumul de băuturi alcoolice.

În ce privește contravenienții care au spart semințe, aruncând cojile pe domeniul public, cel mai recent caz a fost în noaptea de 16 – 17.07.2019, în jurul orei 01:10, când polițiștii locali au depistat un grup de 6 persoane la Rondoul din Parcul Monument, 3 dintre acestea spărgând semințe urcate pe gardul de beton din zonă.

Este vorba despre două femei în vârstă de 28, respectiv 25 de ani și un bărbat în vârstă de 34 de ani, care a refuzat să se legitimeze. Cei trei au fost amendați cu câte 1.000 de lei fiecare pentru consumul de semințe, iar bărbatul a mai primit o sancțiune contravențională în valoare de 500 lei, pentru refuzul de legitimare.

În total, în perioada amintită, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 15.000 lei.

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry