În jurul orelor 11.30, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu pe fondul forestier Pădurea Stejaru. Vegetația crescută face imposibil accesul autospecialelor în apropierea focarelor.
Circulația tramvaielor spre Stațiunea Lacu Sărat este întreruptă. Pe DN2B, centură municipiului Brăila și localitatea Lacu Sărat restricționată, echipaje ale IPJ Brăila deviază circulația autovehiculelor.
”Având în vedere incendiul ce se manifestă activ în zona pădurii Stejarul, traficul rutier a fost restricționat temporar de polițiștii rutieri pe tronsonul de drum situat între sensul giratoriu DN 2B-Șoseaua Buzăului și DC8. Traficul este deviat pe DC8 spre DE584 pentru cei care se deplasează dinspre localitatea Lacu-Sărat, și pe DE 87 către DE 584 pentru care se deplasează dinspre municipiul Brăila”, a transmis Poliția Brăila.
Se acționează cu dificultate din cauza accesului limitat. Pompierii intervin cu mijloace de prima intervenție. Se lucrează pentru localizarea și lichidarea incendiului.
Incendiul se manifesta prin focare la nivelul literei pădurii. Se acționează pedestru deoarece accesul autospecialelor este îngreunat de vegetația înaltă și distanta mică dintre copaci.
”A fost crescută capacitatea operațională la cele doua detașamente, a fost chemat personal din turele libere, pentru schimb de efective la intervenție. Autospeciale din Galați, Măxineni și Ianca, se deplasează pentru a acorda sprijin”, a transmis ISU Brăila.
Vom reveni cu detalii