Atenție la neatenție! Incendiile de vegetație, scăpate de sub control, pot provoca daune importante și chiar pierderi de vieți omenești!

Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (ISU) a transmis o serie de recomandări către populație, în vederea prevenirii incendiilor de vegetație, în plină desfășurare a campaniei de recoltare a cerealelor.

Printre acestea se numără: fumatul în apropierea culturilor agricole, focul în aer liber lăsat nesupravegheat sau chiar defecțiunile tehnice la mașinile și utilajele folosite la recoltat pot provoca incendii. Acestea se extind într-un timp foarte scurt și, pe lângă pagubele materiale, pot pune în pericol locuințele, fondul forestier sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime.

Col. Ion Cristian, inspectorul șef al ISU Dunărea Brăila

Sursele citate arată că trebuie respectate următoarele prevederi legale:

1. Ordonanţa de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare: este interzisă arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea, în prealabil, a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă. Nerespectarea acestei prevederi legale se sancţionează cu amendă contravenţională, al cărei cuantum este cuprins între 3.000 – 6.000 lei pentru persoane fizice şi între 25.000 – 50.000 lei persoane juridice;       

2. Hotărârea Guvernului României nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor: arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi.

Constituie contravenţii la normele de prevenire şi stingere a incendiilor următoarele fapte şi se sancţionează după cum urmează:

Articolul 1

…….

3. cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei:

…….

r) arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi;

s) amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi;

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry