În această după-amiază în jurul orei 14:40, un bărbat, de 40 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe strada Cimbrului, dinspre strada Olteniei către Șoseaua Baldovinești, la intersecția cu Șoseaua Baldovinești, pătrunde în aceasta, fără să se asigure, moment în care întra în coliziune cu o autospecială de jandarmi care se deplasa regulamentar.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporala a celor doi jandarmi aflați în autpspecială, cu vârstele de 30 și 22 de ani, aceștia fiind transportati la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
”Ambii conducători auto au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.