Biodegradabil sau compostabil? Ce ați alege când este vorba despre ambalajele alimentelor?

Castraveții, roșiile, carnea, mezelurile sau lactatele se găsesc în rafturile magazinelor ambalate și supraambalate uneori, iar acest lucru poate face dificil orice efort de a face cumpărături reducând cantitatea de deșeuri. La fel de greu poate fi, însă și să alegem între un ambalaj biodegradabil și unul compostabil, dacă nu știm exact ce reprezintă cele două concepte. Managerul general al companiei de salubritate Brai Cata, Bogdan Constantinescu explică diferența dintre ambalajele compostabile și cele biodegradabile și beneficiile pe care le aduc mediului.

De foarte multe ori, singura opțiune pe care o avem atunci când cumpărăm legume, ciocolată sau fructe, spre exemplu, este să luăm alimente supraambalate uneori chiar în mai multe straturi de folie.

Aceste practici – menite să sporească în unele cazuri termenul de valabilitate al produselor, iar în altele doar să aducă un plus de vizibilitate -, sporesc frustrarea atunci când încercăm să facem cumpărături în mod conștient, iar soluția este, potrivit specialiștilor de mediu, să optăm pentru alimentele în ambalaje biodegradabile sau compostabile.

„ Ambele sunt variante mai bune pentru mediu decât o mulțime de alternative din plastic, dar nu este întotdeauna clar care este cel mai bun. În mod normal, fiecare strat de ambalaj care se află între produs și consumator este un strat care trebuie eliminat. Cu cât generăm mai multe deșeuri, cu atât avem mai multe terenuri pentru depozitele de deșeuri, chiar și atunci când alegem ambalaje biodegradabile sau compostabile, pentru că durata lor de descompunere poate varia de la câteva zile, la ani. Unele ambalaje despre care se spune că sunt biodegradabile conțin substanțe chimice dăunătoare care, prin descompunere, se scurg în sol, la depozitul de deșeuri și pot pune în pericol pânza freatică din zonă”

, a explicat Bogdan Constantinescu.
Specialistul companiei de salubritate Brai Cata explică diferența dintre ambalajele compostabile și biodegradabile:

Ce înseamnă BIODEGRADABIL?

Biodegradabil se referă la capacitatea materialelor de a se descompune și a reveni în natură. Pentru ca produsele sau materialele de ambalare să poată fi catalogate astfel, acestea trebuie să se descompună complet, în elemente naturale, în cel mult un an de la eliminare.

„Capacitatea de biodegradare ajută la reducerea acumulării deșeurilor, contribuind la un mediu mai sigur, mai curat și mai sănătos. Materialele care sunt biodegradabile includ cartonul ondulat și chiar unele materiale plastice. Majoritatea materialelor plastice, totuși, nu sunt biodegradabile, ceea ce înseamnă că nu se pot descompune ușor după eliminare și pot rămâne pe planetă ca deșeuri timp de decenii, chiar dacă unii producători le inscripționează drept biodegradabile”

, subliniază Bogdan Constantinescu.

Atunci când sunt cu adevărat biodegradabile, aceste produse sunt mult mai eficiente decât reciclarea, pentru că la producerea lor se folosesc mai puține resurse.

Ce înseamnă COMPOSTABIL?

Materialele compostabile sunt similare materialelor biodegradabile, ambele fiind destinate să revină în pământ, în siguranță. Cu toate acestea, materialele compostabile aduc un plus naturii, pentru că furnizează pământului și substanțe nutritive o dată ce materialul s-a descompus complet și a pătruns în sol.

„Ideal ar fi ca aceste materiale să fie depozitate în locuri destinate exclusiv producerii de compost, în care descompunerea să se facă în condiții speciale, cu vânt, lumină de la soare, drenaj și alți factori meniți să transforme deșeurile în cel mai bun îngrășământ natural. Printre materialele de ambalare compostabile sunt pungile din hârtie sau farfuriile de unică folosință din materiale vegetale”

, a mai spus specialistul în protecția mediului.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry