Patru minori au fost prinși de polițiști, pe strada Călugăreni, din Brăila, în timp ce furau din mai multe mașini parcate!

La data de 07.04.2020, în jurul orei  23:30, am fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un grup de tineri au pătruns într-un autoturism ce era parcat pe strada Călugăreni, din municipiul Brăila.

În scurt timp, polițiștii s-au deplasat în zona indicată, unde i-au depistat de 4 minori, cu vârste cuprinse între 11 și 17 ani, din Brăila, care, la vederea polițiștilor, au încercat să fugă, însă au fost prinși și încătușați de polițiști.

În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că persoanele in cauză ar fi pătruns și într-o altă mașină, parcată pe aceeași stradă, de unde ar fi sustras un acumulator auto și un set de cabluri pentru pornire.

Aceștia au fost conduși la sediul Poliției Municipiului, unde au fost sancționate contravențional cu amendă, conform prevederilor Ordonanței Militare nr. 3/2020, pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației.

Totodată, în cauză polițiștii au întocmit dosar penal pentru furt și tentativă de furt calificat calificat.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry