În seara acestei zile, a fost confirmată prezenţa pestei porcine africane (PPA), la un porc mistreţ, pe un fond de vânătoare pe raza judeţului Brăila, după cum a informat conducerea Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila. Potrivit înştiinţării transmise de către instituţia amintită, este vorba despre Fondul de Vânătoare Lunguleţu, aparţinând AJVPS Brăila.
În jurul orei 19.00, imediat după ce a fost informat cu privire la acest aspect, prefectul Iulian TIMOFEI a emis Ordinul de Prefect privind aprobarea Planului de măsuri la confirmarea focarului de pestă porcină, plan întocmit de către DSVSA Brăila.
“Diagnosticul de PPA a fost confirmat. Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând niciun risc de îmbolnăvire, însă este extrem de contagioasă în rândul porcilor şi cauzează pierderi economice importante. O prioritate este să protejăm fermele de creştere a porcilor, precum şi exemplarele aflate în gospodăriile populaţiei”, a declarat prefectul Iulian TIMOFEI.