VIDEO: O elevă din Brăila a fost lovită cu bestialitate sub privirile colegilor! Martorii au asistat la întreaga scenă fără să intervină! Poliția s-a autosesizat!

Scene de o violență incredibilă! O tânără de numai 15 ani, din Brăila, a fost bătută cu bestialitate! Poliția a deschis dosar de cercetare penală!

Incidentul s-a petrecut după orele de curs, într-o zonă din apropierea liceului unde învață victima. Imaginile ne-au fost transmise de către părintele unei eleve de la “Ana Aslan”, revoltat de faptul că un astfel de incident a avut loc chiar lângă unitatea de învățământ.

Agresoarea, în vârstă tot de 15 ani, o trage de păr pe cealaltă adolescentă, iar apoi se năpustește cu o ploaie de pumni în zona capului și a feței, lovind-o însă și cu piciorul.

Mai mulți elevi au asistat la întreaga scenă, fără să intervină. În final, bătăușa s-a oprit când un băiat a strigat: “Băgați-vă și despărțiți-le!”.

Poliția s-a autosesizat, transmițându-ne că a fost deschis dosar penal pentru lovire și alte violențe. Mai mult decât atât oamenii legii se vor deplasa la liceele unde învață cele două fete.

“Reprezentanții Biroului Siguranța Școlară și ai Biroului Proximitate se vor deplasa la unitățile de învățământ din care fac parte elevele implicate în eveniment pentru relaționarea cu conducerea acestora și efectuarea de activități specifice în vederea prevenirii unor astfel de incidente”, potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry