Polițiști pe plajele din Brăila: Recomandări preventive!

În prima zi de toamnă calendaristică, poliţiştii brăileni s-au adresat cu recomandări preventive cetăţenilor care, profitând de vremea caldă, au ales să se relaxeze la malul Dunării.

Astfel, reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Brăila,  Postului de Poliţie Transporturi Navale Brăila şi ai Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila au făcut echipă, în scopul conştientizării brăilenilor cu privire la riscurile la care se expun atunci când aleg să se scalde în Dunăre, când se plimbă cu diferite ambarcaţiuni sau merg la pescuit.

Demersul preventiv s-a înscris în Planul de măsuri pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și asigurarea climatului de ordine publică pe timpul sezonului estival.

În cadrul acestuia poliţiştii s-au adresat cu informaţii şi recomandări copiilor şi adulţilor aflaţi în zone precum Faleza Dunării, trecere bac Brăila – Smârdan, Plaja Lipovenească şi Plaja Perla.

Cetăţenii întâlniţi pe plaje au fost avertizaţi privind principalele cauze ale accidentelor produse la scăldat sau cu ocazia practicării de sporturi nautice (cu accent pe ignorarea pericolelor, nerespectarea zonelor special amenajate pentru astfel de activităţi, consumul de băuturi alcoolice şi ignorarea condiţiilor de mediu ori a problemelor medicale) şi au primit recomandări de care să ţină cont pentru ca distracţia la malul Dunării să nu se sfârşească mai devreme decât ţi-ai dori şi într-un mod tragic.

În discuţiile purtate cu pescarii, oamenii legii au pus accent pe importanţa alegerii locului de pescuit astfel încât să fie evitat riscul de electrocutare sau înec, precum şi a purtării vestei de salvare pe timpul eventualelor deplasări cu barca.

Dintre sfaturile transmise de poliţişti beneficiarilor amintim:
  • Gândiţi-vă bine înainte de a intra în apele Dunării! Fluviul are maluri abrupte şi curenţi puternici;
  • Ţineţi cont inclusiv de temperatura apei şi de condiţiile de mediu. Evitaţi scăldatul seara târziu sau în timpul nopţii;
  • Dacă nu înotaţi foarte bine, nu vă aventuraţi în locuri periculoase, nesupravegheate;
  • Nu săriţi în apă de pe platforme, poduri sau alte elemente de construcţii! Teribilismul vă poate costa viaţa;
  • Dacă sunteţi în stare de ebrietate sau sub influenţa stupefiantelor, nu vă aventuraţi în apă;
  • Evitaţi să vă îndepărtaţi de mal dacă nu sunteţi înotători bine antrenaţi;
  • Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi în apropierea Dunării;
  • Nu faceţi glume care i-ar putea costa viaţa pe cei care nu ştiu să înoate;
  • Dacă vă deplasaţi cu o ambarcaţiune, nu vă ridicaţi în picioare pe parcursul deplasării, pentru că vă expuneţi la riscul de a cădea peste bord;
  • Aveţi grijă cum vă alegeţi locul de pescuit! Nu trebuie să fie în zona liniilor electrice de înaltă tensiune. Atingerea acestora cu firul undiţei vă poate aduce sfârşitul prin electrocutare.

În cazul în care sunteţi în pericol de înec, nu vă lăsaţi cuprins de panică! Păstraţi-vă calmul, respiraţi adânc, odihniţi-vă puţin, apoi înotaţi spre mal.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry