Reducerea riscului rutier! Polițiștii brăileni au aplicat ieri 156 de sancțiuni, în valoare totală de 33.360 de lei

În cursul zilei de ieri, în intervalul orar 16:30-20:30, poliţiști din cadrul Serviciului Rutier, Biroului Rutier și Polițiilor Orășenești Făurei, Ianca și Însurăței au acționat, pe raza județul Brăila, pentru reducerea accidentelor rutiere produse ca urmare a indisciplinei bicicliștilor.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 156 de sancțiuni contravenționale conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de 33.360 de lei.

Dintre sancțiunile aplicate pe linie rutieră, 91 au fost aplicate bicicliștilor și 65 pentru alte abateri.

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 5 permise de conducere, au ridicat 4 certificate de înmatriculare și au reținut două seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

În continuare polițiștii brăileni vor acționa pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum și conștientizarea tuturor participanților la trafic despre importanța respectării normelor rutiere!

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry