În conformitate cu prevederile art. 1 alin (1) din Decizia Biroului Electoral Central nr. 41/27.10.2020 privind aplicarea prevederilor art. 117 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă şi persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale şi care sunt înscrise în listele electorale permanente ale circumscripţiei electorale pe raza căreia se află penitenciarul sau locul de deţinere, votează prin intermediul urnei speciale.
În acest sens, în vederea asigurării exercitării în bune condiții a dreptului persoanelor private de libertate de a vota, la nivelul unităților subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor au fost dispuse următoarele măsuri:
- Identificarea persoanelor private de libertate cu drept de vot și informarea acestora cu privire la posibilitatea exercitării dreptului de vot prin intermediul urnei speciale;
- Informarea persoanelor private de libertate cu drept de vot cu privire la necesitatea formulării cererilor privind exercitarea dreptului de vot;
- Depunerea diligenţelor necesare eliberării actelor de identitate persoanelor cu drept de vot care nu posedă sau preschimbării celor al căror termen de valabilitate este expirat;
- Depunerea listelor nominale, împreună cu cererile, la secţia de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul sau locul de deţinere;
- Stabilirea și amenajarea unui spaţiu corespunzător în cadrul unităţii, pentru amplasarea urnelor şi a cabinelor de vot, cu dotări minime pentru asigurarea secretului votului.
De asemenea, având în vedere particularităţile actualului context epidemiologic, pe durata procesului de vot, în unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor vor fi respectate măsurile prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 967/12.11.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
În completarea măsurilor cu caracter general, vor fi respectate următoarele:
- Pe durata derulării tuturor activităţilor necesare exercitării dreptului de vot, persoanele private de libertate vor purta masca de protecţie respiratorie;
- Înainte de înmânarea ştampilei de vot şi a cărţii de identitate, persoanele private de libertate vor primi mănuşi de unică folosinţă. După exercitarea dreptului de vot, mănuşile vor fi dezinfectate şi aruncate în recipiente special amenajate;
- Se va avea în vedere evitarea contactului dintre deţinuţii care îşi exercită dreptul de vot, astfel că nu vor interacţiona deţinuţi cazaţi în secţii diferite;
- Între membrii comisiilor de votare şi votanţi vor fi instalate panouri despărţitoare – tip ghişeu;
- Spaţiul destinat exercitării procesului de vot va fi aerisit periodic, iar suprafeţele vor fi dezinfectate în intervalele de pauză;
- Echipa biroului electoral al secţiei de votare, care se deplasează cu urna specială, şi eventualii supraveghetori şi observatori străini acreditaţi în acest scop vor fi supuşi triajului epidemiologic la intrarea în unitate şi vor completa chestionarul COVID-19. Purtarea echipamentului individual de protecţie este obligatorie din momentul accesului în unitate. Totodată, pe toată durata desfăşurării procedurilor de votare, va fi respectată distanţarea fizică faţă de persoanele private de libertate şi faţă de personalul angajat al unităţii.
Ca urmare a centralizării cifrelor din teritoriu, situația statisticăestimativă privind numărul persoanelor private de libertate cu drept de vot și a celor care și-au exprimat în scris intenția de a vota la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020 se prezintă astfel:
03.12.2020 | ||
Număr persoane private de libertate custodiate | Număr persoane private de libertate identificate cu drept de vot la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020 | Număr persoane private de libertate cu drept de vot, care și-au exprimat în scris intenția de a vota la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020 |
379 | 100 | 90 |
Subliniem că situația numerică centralizată la data de 03.12.2020 este estimativă, termenul limită pentru depunerea listelor nominale și a cererilor, la secţia de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul sau locul de deţinere, fiind preziua votării, în intervalul orar 1800-2000.