Și-a încheiat socotelile cu viața! Un bărbat în vârstă de 69 de ani s-a spânzurat în apropiere de Muchea!

Imagini de groază în apropiere de Muchea. Un bărbat a anunțat de urgență poliția după ce a descoperit un cadavru spânzurat. La fața locului s-a deplasat un echipaj care a constat sesizarea și a chemat Serviciul de Medicină Legală.

”Ieri, în jurul orei 19:05, un bărbat a sesizat faptul că în extravilanul satului Muchea s-ar afla o persoană spânzurată. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar cadavrul a fost identificat în persoana unui bărbat, în vârstă de 69 de ani, din satul Muchea”, a transmis Biroul de Presă al IPJ Brăila.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Brăila în vederea efectuării necropsiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry