La data de 11 mai a.c., poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale l-au identificat şi reţinut pe un tânăr, bănuit de comiterea a 13 infracţiuni de furt, săvârşite pe raza municipiului
La data de 11 mai a.c., poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale l-au depistat pe raza municipiului, pe un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din judeţul Galaţi, ce locuia fără forme legale în municipiul Brăila, bănuit de comiterea mai multor infracţiuni de furt.
În fapt, în perioada 04.02 – 03.05.2020, profitând de neatenţia oamenilor, acesta ar fi sustras mai multe telefoane mobile şi bani din incinta unor societăţi comerciale, de pe raza municipiului, astfel, creând un prejudiciu de peste 18.000 lei.
Tânărul a fost reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, care a dispus faţă de acesta măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.