La data de 19 aprilie a.c., la ora 12:30, polițiștii Biroului Rutier a fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Brateș din municipiu a avut loc un accident rutier.
La fața locului polițiștii au constatat că un bărbat de 72 de ani, din localitatea Smârdan, județul Tulcea, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Brateș, dinspre Bulevardul Dorobanților către strada Ion Ghica, la intersecția cu strada Mihail Kogălniceanu nu a respectat semnificația indicatorului “cedează trecerea” și a întrat în coliziune cu un autovehicul ce se deplasa pe stradă M. Kogălniceanu, condus de o tânără de 28 de ani, din Brăila.
Din impact, autoturismul condus de bărbat s-a răsturnat peste un autovehicul ce se afla parcat pe strada Brateș.
În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind zero.
Persoanele implicate s-au deplasat la Ghișeul Tamponări din cadrul Serviciului Rutier în vederea luării măsurilor legale ce se impun.