Daca nu iti place scoala, poti sa iti iei gandul de la carnetul de conducere!
In urmatorii patru ani, romanii care doresc sa obtina permisul de conducere trebuie sa faca dovada faptului ca au absolvit cel putin 10 clase. Masura vine ca raspuns la plangerile intalnite atat din partea angetilor politiei rutiere, dar si a participantilor la trafic cu privire la soferii care nu stiu sa scrie sau sa citeasca.
Strategia prevede schimbari si pentru autoturisme. Peste cativa ani masinile ar putea fi dotate cu sisteme inteligente care vor opri motorul, daca soferul a baut alcool.
Amenzi mai mici pentru pensionari
Mai mult, o initiativa legislativa aflata in dezbatere la Senat prevede ca punctul de amenda sa se calculeze diferentiat pentru soferii aflati in campul muncii si pensionari. Astfel, punctul de amenda pentru conducatorii auto in activitate va fi de 10% din salariul minim pe economie, adica 190 lei, iar cel pentru pensionari, de 10% din punctul de pensie, adica 100 lei. Daca va trece de cele doua camere, masura ar putea intra in vigoare de la 1 ianuarie 2019.