Investiții de peste 310 milioane de euro! Ministerul Energiei prelungește termenul pentru finanțarea proiectelor de energie regenerabilă cu 30 de zile

Ministerul Energiei anunță prelungirea cu 30 de zile, până la 21 septembrie 2025, ora 17:00, a termenului-limită pentru depunerea proiectelor în cadrul celui de-al doilea apel concurențial pentru „Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum”, aferent Fondului pentru Modernizare – Program-cheie nr. 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei.

„Investim astăzi pentru energia curată de mâine! Prin această extindere, oferim investitorilor timp suplimentar pentru a depune proiecte mature, care vor contribui direct la independența energetică a României. Prin acest program, sprijinim mediul de afaceri să investească în tehnologii verzi, să-și reducă facturile la energie și să contribuie activ la securitatea energetică a țării. Vrem mai multe proiecte, mai multe investiții și o concurență reală, în care cele mai bune proiecte câștigă. Încurajăm operatorii economici din industria românească să aplice, pentru a crește competitivitatea”, a declarat Bogdan Ivan, ministrul Energiei.

Investițiile în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum vor contribui la accelerarea tranziției energetice în România și sprijină dezvoltarea de noi capacități de producție din surse eoliene, solare și hidro, cu scopul de a crește producția de energie verde destinată consumului propriu.

Valoarea totală a finanțării disponibile depășește 310 milioane de euro, distribuită astfel:

  • Energie eoliană: 16.700.000 euro;
  • Energie solară (≤ 5 MW): 151.347.445,75 euro;
  • Energie solară (> 5 MW): 117.650.646,94 euro;
  • Energie hidro: 25.000.000 euro.

Valoarea ajutorului de stat solicitat per MW instalat este de maximum:

  • Energie eoliană: 700.000 euro/MW;
  • Energie solară ≤ 5 MW: 450.000 euro/MW;
  • Energie solară > 5 MW: 360.000 euro/MW;
  • Energie hidro: 1.805.000 euro/MW.

Sunt invitați să aplice pentru finanțare operatorii economici – de la microîntreprinderi și IMM-uri, până la întreprinderi mari, inclusiv cele nou-înființate – precum și regiile autonome, legal constituite și înregistrate în România. Solicitanții trebuie să îndeplinească criteriile de eligibilitate stabilite și să activeze în domenii eligibile, respectând excluderile sectoriale prevăzute.

Finanțarea poate acoperi costuri pentru amenajarea terenului, utilități, construcții și instalații, montaj echipamente, achiziția de active corporale și necorporale, precum și organizarea șantierului.

Condițiile de desfășurare a apelului și toate documentele aferente acestuia rămân neschimbate și pot fi accesate pe SITE-UL Ministerului Energiei.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.